Mihai Stoica a părăsit Unirea Urziceni

Mihai Stoica a părăsit Unirea Urziceni

Mihai Stoica, managerul general al formaţiei Unirea Urziceni, vicecampioana Ligii I în sezonul trecut, şi-a anunţat plecarea de la gruparea ialomiţeană pe blog-ul personal.

Mihai Stoica a ocupat funcţia de manager general al clubului Unirea Urziceni de trei ani, el mai conducând, în trecut, şi echipele Steaua Bucureşti şi Oţelul Galaţi.

"Astăzi, cel mai frumos capitol din cariera mea a luat sfârsit. A fost o despărţire tristă, dar simplă, fără reproşuri, neobişnuită pentru fotbalul românesc. Era normal să se întâmple aşa, pentru că această echipă a fost, este, şi să sperăm că va rămâne, şi fără mine, o echipă neobişnuită. Am avut şansa de a colabora cu un patron discret, care nu s-a văzut niciodata manager sau antrenor, cu Dan Petrescu şi Roni Levi, doi antrenori talentaţi şi competenţi, înconjuraţi de colaboratori profesionişti", a scris Mihai Stoica pe blog-ul său.

În cei trei ani petrecuţi la conducerea clubului din Urziceni, Unirea a cucerit un titlu de campioană şi a jucat o finală a Cupei României. De asemenea, Unirea a jucat de două ori în Supercupa României, însă nu a reuşit niciodată să o câştige. Sezonul trecut a fost unul foarte bun pentru gruparea ialomiţeană, formaţia strângând opt puncte în grupele Ligii Campionilor şi încheind pe locul secund în Liga I.

Ne puteți urmări și pe Google News

Situaţia de la Urziceni s-a deteriorat însă în această vară, când patronul echipei, Dumitru Bucşaru, a "temperat" investiţiile făcute în club. Neplătiţi de câteva luni, jucătorii sunt tot mai tentaţi să-şi caute alte echipe, perioada de transferuri fiind deschisă până pe 31 august. De altfel, "granzii" Ligii I stau cu ochii pe fotbaliştii antrenaţi de Ronny Levy, aşteptând ca aceştia să fie declaraţi liberi de contracte, pentru a-i putea legitima apoi gratis.

Antrenorul israelian este şi el pe picior de plecare, însă acesta nu a făcut încă niciun comentariu în acest sens până în acest moment.