Editura Evenimentul si Capital

MIHAI COSMA: Moartea unui muzician

d7daf3aed07b0d522b5f1e86f9837f090da2600e
Autor: | | 7 Comentarii | 0 Vizualizari

În acest weekend a sosit de la Paris vestea tristă a încetării din viaţă a muzicianului francez de origine română Costin Cazaban.

###Născut în 1946, Costin Cazaban provenea dintr-o familie de actori - tatăl, Jules Cazaban, mama - Irina Nădejde. Legăturile familiei cu arta nu se opresc aici: Theodor Cazaban, unchiul său, scriitor şi critic literar, sculptorul Ion Irimescu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca, coregraful Trixy Checais, compozitoarea Mansi Barberis, scriitorul Alexandru Cazaban. Există chiar şi două cărţi (una tipărită în Occident, alta la Bucureşti) care ilustrează istoria de peste trei veacuri a acestei familii de intelectuali şi artişti. La 37 de ani a emigrat în Franţa, unde şi-a dat doctoratul în Litere la Sorbona. Fiind deopotrivă compozitor şi muzicolog, numele său se face tot mai cunoscut la Paris prin intermediul presei (a fost critic muzical la ziarul „Le Monde” şi la revista „Le Monde de la Musique”) ori prin creaţiile sale, tipărite de Editura Salabert (aceeaşi la care au apărut majoritatea compoziţiilor lui George Enescu). Costin Cazaban a fost şi realizator de emisiuni la Radio France International, şi profesor în învăţământul superior parizian. După 1990 a revenit periodic în ţară, unde i s-au cântat numeroase lucrări, inclusiv în cadrul Festivalului „Enescu”. Firea sa optimistă, des chi să, spiritul cercetător, vasta cultură şi soliditatea opiniilor îl făceau un interlocutor foarte plă cut pentru radio şi televiziune, una dintre pre zenţele sale de care îmi aduc aminte cu nostalgie fiind la „Serata muzicală TV”, ca invitat al lui Iosif Sava. A compus o muzică de avangardă, foarte diversă ca adresare instrumentală, de la piese solo ori pentru mici grupuri camerale până la creaţii orchestrale vaste, unele dintre ele lansate în primă audiţie de soţia sa, violonista Diana Josan-Cazaban. Pe lângă circa 3.000 de articole, a tipărit şi câteva cărţi, apărute la Paris, una dintre di recţiile predilecte de cercetare fiind timpul muzical.

Cutremur DEVASTATOR! 7,5 grade pe scara Richter! Pagubele sunt URIASE

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 14:19 Update PROCURORII din CONSTANȚA ies ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA 13:11 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata