METEO. Cum începe septembrie și cum va fi această toamnă. Cod Galben în România

METEO. Cum începe septembrie și cum va fi această toamnă. Cod Galben în România

Administația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat pentru marți avertizări de cod galben. Vremea se va schimba pe acest debut de lună septembrie.

 

Astfel, până la ora 23, în Banat, Crişana, apoi cu precădere în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifestă prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durata ale vântului, vijelii şi grindină. Cantitaţile de apă vor depaşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

În restul teritoriului vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară după-amiază. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în regiunile vestice şi în jurul a 37 de grade în Câmpia Româna. Dimineaţa, pe suprafeţe mici, vor mai fi condiţii de ceaţă în zonele joase.

Ne puteți urmări și pe Google News

În București, vremea va fi caniculară la amiază, cu disconfort termic accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va suflă slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade.

La munte, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a zonei de munte. Cerul va avea înnorari temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durata ale vântului, vijelii şi grindină. Cantitaţile de apă vor depaşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Valorile termice vor fi mai coborâte faţă de ziua precedentă.

Pe litoral vremea se menține caldă, temperaturile se vor situa în zilele 1, 2 septembrie între 33 și 36 de gradeCelsius.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în regiunile estice și sud-estice, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile țării.

Valorile temperaturilor medii lunare înregistrează o scădere destul de mică comparativ cu ultima lună de vară, august, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mai răcoroase.