O oră de mers pe jos pe săptămână poate reduce riscul de a dezvolta cancer de colon, arată un studiu american citat de Reuters.
Studiul a monitorizat peste 79.000 de femei cu vârsta între 40 şi 65 de ani, pe o perioadă de 16 ani, şi a indicat că 550 dintre ele au făcut cancer la colon. Femeile care au mers aproape două ore pe săptămână au avut un risc cu 31% mai mic de a se îmbolnăvi decât cele care nu au făcut deloc mişcare, spun cercetătorii de la Washington University School of Medicine, al căror studiu a fost publicat în „International Journal of Cancer“. Totodată, femeile care au mers mai mult de patru ore pe săptămână prezentau un risc cu 44% mai mic de a face cancer la colon decât cele care au făcut mişcare mai puţin de două ore.
Recomandările noastre