Recapitalizarea băncilor, coordonarea economiilor statelor din zona euro şi rezolvarea problemei datoriei Greciei fac parte din pachetul de măsuri conturat de cele două mari puteri.

Istoria nu are întotdeauna pregătite răspunsuri pentru dilemele politice ale prezentului. Un parteneriat franco-german ar fi fost de neînţeles pentru orice combatant din războaiele mondiale care au marcat bătrânul continent în secol XX.

Astăzi, cele două puteri europene (deşi, în mod tradiţional, adversare) se unesc spre binele Uniunii. Dar sunt, într-adevăr, Merkel şi Sarkozy cei care pot salva Europa?

Ultima soluţie pentru europeni

Noua criză - bancară, inaugurată prin căderea Dexiei (grupul financiar belgiano-francez), îi îngrozeşte chiar şi pe cei mai optimişti dintre experţii economici, îngrijoraţi şi de o viitoare reeşalonare a datoriilor Greciei.

Previziunile sunt pe zi ce trece mai întunecate, iar opinia publică pare din ce în ce mai lipsită de răbdarea la care îndeamnă liderii europeni. Scenariul privind falimentul Greciei, urmat de prăbuşirea economiilor spaniolă, portugheză şi italiană nu mai este doar un coşmar, lipsit de sens, al euroscepticilor.

Parisul este înspăimântat de o posibilă cădere a pieţei bancare. Pentru Berlin nu este în joc numai rolul său conducător în economia europeană, ci şi prestigiul său - oricât de demodat ar suna acest concept la ora actuală.

Salvarea zonei euro înseamnă, astăzi, salvarea Uniunii, iar Germania pare să ştie cel mai bine acest lucru.

Discursurile recente ale Angelei Merkel - să nu uităm că soluţia cancelarului german la problema datoriilor suverane, exprimată în urmă cu doar câteva săptămâni, era "renunţarea parţială a statelor la suveranitate" în beneficiul UE!- nu fac decât să accentueze teama de o Germanie dominatoare. În acest context, Berlinul nu poate obţine sprijinul necesar pentru a se impune de unul singur.

Ce vor bancherii francezi

Pentru Franţa, o alianţă temporară cu Germania, dublată de menţinerea unor relaţii mai mult decât prietenoase cu Kremlinul, este singura variantă care îi poate mulţumi pe bancherii francezi. Mai mult decât atât - în cazul succesului acestui joc riscant!- Sarkozy şi-ar putea păstra liniştit scaunul prezidenţial. Dar este "Merkozy", într-adevăr, un miracol pentru Europa?

Planul există, soluţiile lipsesc

Aşteptate cu reală speranţă, concluziile summitului de la Berlin, din 9 octombrie, au fost cel puţin nemulţumitoare pentru grecii care invadaseră din nou străzile cu disperare. Planul există - soluţiile sunt cele care lipsesc, cel puţin până la sfârşitul lunii octombrie (23 octombrie, atunci când va avea loc întâlnirea liderilor zonei euro). Pachetul de măsuri conturat de reprezentanţii Franţei şi Germaniei trebuie să conţină - au accentuat cei doi lideri la conferinţa de presă care i-a urmat summitului - o recapitalizare a băncilor europene, un plan de coordonare strânsă a economiilor statelor euro şi, nu în ultimul caz cu siguranţă, rezolvarea problemei datoriilor Greciei.

Angela Merkel şi Nikolas Sarkozy speră, însă, că promisiunile lor vor mai calma puţin spiritele tensionate. "Suntem conştienţi că Franţa şi Germania au o responsabilitate deosebită în stabilizarea euro. Trebuie să găsim o rezolvare multilaterală şi sustenabilă", a spus încrezător preşedintele Franţei.

Nu puţini sunt cei care îl combat pe Sarkozy. Proaspăta Antantă nu poate salva zona euro şi, cu atât mai mult, nu poate combate eşecul evident al visului european. Două sunt pericolele invocate de sceptici: competiţia inevitabilă în sânul nou createi alianţe şi lipsa susţinerii internaţionale a acesteia. În timp ce Merkel îşi doreşte ca Grecia să fie salvată prin ştergerea datoriilor - pentru care are nevoie de "votul" francez -, Sarkozy pune condiţii deloc uşor de acceptat pentru Berlin: fondul de salvare creat de UE trebuie extins şi la zona bancară franceză. Parteneriatul se transformă astfel într-un test de rezistenţă - cine va ceda primul? Şi, oricare ar fi compromisul ales, cum le-ar putea explica spaniolilor şi portughezilor că "altruismul" Uniunii nu li se aplică şi lor?

Italia nu vede nici ea cu ochi buni noul parteneriat şi preferă să fie cea care dă glas opiniei acelei părţi a Uniunii Europene care se teme de posibilele idealuri hegemonice ale celor două state. Franco Frattini, ministrul italian de externe, a declarat recent că "problemele de natură globală nu se rezolvă prin axe bilaterale". Dar "Merkozy" nu este, totuşi, singura putere care ar putea salva Europa.

Din Moscova... cu dragoste

O dată cu anunţarea candidaturii lui Vladimir Putin, prinţul roşu (în cazul nostru, Rusia, bineînţeles) s-a trezit din somnul lung cu puteri proaspete şi hotărât să îşi recupereze faima prăfuită. Mai întâi a aruncat cu mingi de foc în balaurul american - de dragul şi dorul vremilor apuse de război -, apoi şi-a anunţat fiicele neajutorate că le aşteaptă în "uniunea eurasiatică" - adică acasă, nu? Şi când bătrâna regină Europa strigă după ajutor, prinţul roşu nu poate sta deoparte: el poate salva Uniunea.

În acest sens, consilierul pe probleme economice al preşedintelui Medvedev, Arkadi Dvorkovici, nu s-a sfiit să accentueze generozitatea rusească: "Aşteptăm ca statele europene să anunţe o strategie concretă pentru ieşirea din această criză. Dacă în cadrul acestei strategii va fi nevoie de sprijinul Rusiei, noi suntem dispuşi să acordăm o astfel de susţinere." Dar cine va crede în generozitatea neinteresată a Kremlinului? Sau, altfel spus, pe cine vor prefera europenii în rolul cavalerului: să fie antanta germano-franceză sau o Rusie în căutare de noi resurse de putere sprijinită de regimul comunist - şi prosper, - al Republicii Populare Chineze! Varianta aleasă ar trebui, cel puţin pentru moment, să scoată Europa din criza politică majoră cu care se confruntă - o situaţie care ar putea duce şi la însănătoşirea economiilor statelor Uniunii.