Mergi cu avionul? Important de știut: Cum ceri despăgubiri pentru întârzieri. UE a decis!

Mergi cu avionul? Important de știut: Cum ceri despăgubiri pentru întârzieri. UE a decis!

Au fost stabilite noi drepturi pentru pasagerii cărora le întârzie sau li se anulează avioanele.

Aceștia au dreptul solicite despăgubiri într-o țară pentru un zbor de legătură, chiar dacă întârzierea a avut loc într-o altă țară și cu o altă companie aeriană, a decis, joi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Cazul se referă la un zbor  în trei etape: mai întâi de la Hamburg la Londra, operat cu British Airways, iar apoi un alt zbor de la Londra la Madrid și la San Sebastian, tot în Spania, cu compania Iberia; zborul Madrid - San Sebastian fiind anulat. Pasagerii care nu au mai putut ajunge la destinație au decis, printr-o agenție din Germania, să ceară despăgubiri companiei aeriene spaniole.

Reprezentanții Tribunalului din Hamburg, unde a ajuns cazul în primă fază, acesta fiind orașul de plecare al pasagerilor, nu au fost siguri dacă pot prelua dosarul având în vedere că întârzierea s-a produs în Spania, iar cererea era împotriva unei companii aeriene care nu a a fost cea folosită pentru prima parte a călătoriei, de la Hamburg la Londra.

Instanța europeană a decis însă că, deoarece călătoria a fost rezervată pe un singur bilet, ”cererile de compensare pentru anularea ultimei etape a călătoriei pot fi introduse în  instanțele locului de plecare în prima parte a călătoriei, chiar dacă sunt formulate împotriva transportatorului aerian responsabil de finalul acesteia”.

Sursa: Politico.eu

Ne puteți urmări și pe Google News