Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat, azi, 30 august, un Memorandum de Înțelegere cu Korea Importers Association (KOIMA), în vederea consolidării relațiilor de afaceri și dezvoltării cooperării economice dintre cele două state. Memorandumul a fost semnat în cadrul Forumului de Afaceri România – Republica Coreea, desfășurat la sediul CCIR Business Center.
Memorandumul contribuie la dezvoltarea unor relații de afaceri mai puternice între România și Republica Coreea, precum și liniile directoare ale unei cooperări economice avantajoase pentru ambele părți. CCIR și KOIMA vor face schimb de informații legate de practicile economice, de afaceri și totodată cu privire la legile și reglementările relevante aplicabile în România și în Republica Coreea. De asemenea, vor fi organizate forumuri de afaceri și alte evenimente economice, pentru dinamizarea schimburilor comerciale bilaterale.
„Ca președinte al CCIR, am considerat Republica Coreea ca fiind un partener semnificativ al României în ceea ce privește schimburile comerciale. Dacă luăm în calcul cifrele oficiale, volumul schimburilor comerciale dintre cele două state este puțin peste un miliard de euro. În realitate însă estimăm că între 5 și 7 miliarde de euro reprezintă bunuri importate din Republica Coreea și aici mă refer la celebrele brand-uri coreene din industria telecomunicațiilor, bunurilor de larg consum și de folosință îndelungată, pe care le cunoaștem cu toții. Din păcate, toate aceste bunuri sunt fabricate în Uniunea Europeană, România neavând până în prezent o linie de producție. Astfel, pentru CCIR reprezintă o prioritate dezvoltarea relațiilor economice cu Republica Coreea cu un scop foarte bine definit, acela de a atrage brand-urile coreene să investească în linii de producție în țara noastră”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„După peste doi ani în care activitatea comercială a fost una mult mai redusă din cauza pandemiei, am ales România ca primă destinație pentru stabilirea unor noi contacte economice. Considerăm că suntem în locul potrivit, la timpul potrivit. Semnarea acestui memorandum între CCIR și KOIMA reprezintă, în mod cert, revitalizarea relațiilor economice dintre România și Republica Coreea. Avem toată încrederea în potențialul mediului de business românesc de a dezvolta afaceri durabile în țara noastră și, în același timp, ne preocupă lărgirea bazei de export a României pentru echilibrarea balanței comerciale bilaterale. Vom face un efort comun pentru a dezvolta o rețea comercială mai bună, cu consumatori mai buni și furnizori mai buni”, a declarat președintele KOIMA, dl. Kim Byung-Kwan.
Recomandările noastre