Preşedintele ales al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, al cărui stil liniştit contrastează cu duritatea actualului lider Vladimir Putin, nu se vede încă un politician „pursânge“.
Într-o carte de interviuri în curs de aparaţie, semnată de jurnalistul rus Nikolai Svanidze, Medvedev a recunoscut că nu este încă un „animal politic“, relevă AFP. „Nu consider că am devenit dependent de viaţa publică, în sensul unui dependent de droguri. (...) Există un gen de oameni politici pe care îi numim „animale politice“. Cu toate că sunt Medvedev (în limba rusă, medvedev înseamnă urs - n.r.), nu am devenit încă un animal. Pentru mine, apariţiile televizate nu reprezintă o necesitate fiziologică“, a explicat fostul jurist din Sankt- Petersburg, oraşul de origine al protectorului său, Vladimir Putin.
Arbitru între liberali şi siloviki Totodată, viitorul preşedinte rus, care va prelua mandatul de la actualul lider de la Kremlin în luna mai, a declarat că foştii agenţi KGB, prezenţi la toate nivelurile puterii, nu sunt nici îngeri, dar nici demoni. „Sunt oameni ca toţi ceilalţi, nu trebuie să-i demonizăm şi nici să-i transformăm în sfinţi“, a afirmat Medvedev. „Nu am absolut nicio problemă cu faptul că, de exemplu, multe funcţii în stat sunt ocupate acum mai mult ca în trecut de persoane care au o experienţă de activitate în serviciile secrete“, a adăugat acesta.
Spre deosebire de Putin, Dmitri Medvedev nu are un trecut recunoscut de agent al serviciilor secrete şi este considerat un reprezentant al clanului liberal, opus taberei „siloviki“ a numărului doi din administraţia prezidenţială, Igor Sechin.