MEDIAPOOL: SUA vor finanţa proiecte energetice în Bulgaria şi în state din Europa de Est
- Ioan Bujor
- 18 februarie 2020, 00:50
Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de 1 miliard de dolari în statele din Europa Centrală şi de Est pentru a le face mai independente energetic faţă de Rusia, a declarat secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, citat de AFP.
În semn de susţinere a suveraniţăţii, bunăstării şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (...) SUA intenţionează să aloce cel mult 1 miliard de dolari pentru finanţarea statelor din Europa Centrală şi de Est care iau parte la Iniţiativa celor Trei Mări, ce reuneşte 12 state membre ale UE, a declarat Pompeo la Conferinţa pentru Securitate de la München, relatează BTA.
Vrem să intensificăm investițiile din sectorul privat în sectoarele energiei pentru a proteja libertatea și democrația în lume, a adăugat secretarul de stat american. Inițiativa celor Trei Mări reunește 12 state membre ale UE, vecine cu Marea Baltică, cu Marea Adriatică și cu Marea Neagră. Acest spaţiu se întinde din Estonia şi Polonia, de la nord în Croaţia, spre sud, precum şi în România şi Bulgaria, la est.
Scopul inițiativei este acela de a consolida cooperarea dintre membrii săi în domeniul energiei, infrastructurii și securității în special în privinţa Rusiei, pe care mulți membri o consideră o amenințare directă, reamintește AFP.
Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR