Fotbal-spectacol în Europa: Messi a mai bătut un record
- Daniel Con ţescu
- 21 martie 2012, 10:24
Pe stadioanele de fotbal din Europa au avut aseară partide de campionat sau contând pentru cupele naționale.
Derby-ul serii a avut loc în Italia, la Torino, între Juventus și AC Milan, cele două formații care își dispută titlul de campioană în acest sezon de Serie A. Cele două forțe din Peninsulă s-au înfruntat în Coppa Italia („returul” semifinalelor). Partida s-a terminat cu victoria vizitatorilor, scor 2-1. Del Piero a deschis scorul pentru Juve în minutul 28, Mesbah (71) a egalat, iar „rezerva” Maxi Lopez a punctat decisiv. În tur, „Bătrâna Doamnă” s-a impus cu 2-1, astfel că jocul a intrat în prelungiri. Minutul 96 a adus golul lui Vucinici, iar Juventus va disputa finala. Niciun alt fotbalist n-a marcat mai mult decât Messi pentru catalani în meciurile oficiale! FC Barcelona s-a apropiat la doar cinci puncte de Real Madrid în ierarhia din Primera Division, după victoria, scor 5-3, de pe Camp Nou, în faţa nou-promovatei Granada. Lionel Messi a marcat un hat-trick şi a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului catalan în jocurile oficiale. Xavi a deschis scorul în minutul 4, după o pasă a aceluiaşi mereu genial Lionel Messi, care şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor 13 minute mai târziu.
Când se părea că oamenii lui Guardiola au scăpat deja în învingători şi vor avea o seară liniştită, Granada (locul 15 în Primera Division) a marcat două goluri. Mai întâi, Mainz a redus din handicap, iar apoi Siqueira a egalat dintr-o lovitură de pedeapsă provocată de brazilianul Daniel Alves, care a fost şi avertizat. Fundașul sud-american avea să se revanşeze în minutele următoare, pasând decisiv pentru Messi de două ori, iar argentinianul şi-a completat hat-trick-ul, care a ajuns la cota de 234 de goluri pentru FC Barcelona, depăşindu-l pe legendarul atacant al anilor '50 Cesar Rodriguez. Acesta deţinea recordul clubului în jocurile oficiale, cu 232 de reuşite.
Pentru catalani a mai marcat şi Tello, iar Dani Alves a fost eliminat în ultimul minut de joc, când a comis al doilea penalty.
Lionel Messi (24 de ani) a marcat 54 de goluri în acest sezon, în toate competiţiile, pentru FC Barcelona. El va ţinti acum recordul absolut de goluri marcate în tricoul echipei blaugrana, cel deţinut de Paulinho Alcantara, care a înscris de 369 de ori în 357 de partide oficiale şi amicale, într-o perioadă romantică a fotbalului (1912-1927).
În Turcia, Galatasaray, formație care domină autoritar campionatul intern, a fost eliminată din Cupă de Sivasspor, care a învins la Istanbul cu 1-0. Cupa Ligii din Portugalia a programat supermeciul Benfica - Porto, scor 3-2.