Maşinile care nu se mişcă timp de şapte zile se confiscă
- Adam Popescu
- 2 februarie 2009, 09:08
Maşinile parcate pe spaţiul public în sectorul 6, care nu-şi mişcă roţile timp de 7 zile, vor fi ridicate.
Decizia a fost luată la finele săptămânii trecute de consiliul de sector. „Sunt vizate în special maşinile expuse spre vânzare care stau cu lunile în parcările amenajate şi gratuite“, spune Daniel Huştea, director adjunct al Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane Sector 6. Metoda de depistare a maşinilor care ocupă abuziv teren nu e simplă: se vor face însemne cu vopsea pe cauciucuri si asfalt. „Dacă omul îşi împinge cu umărul maşina, cinci centimetri mai încolo, se consideră că maşina a fost mişcată, şi se reîncepe numărătoarea celor 7 zile. Altfel n-avem cum să facem!“, consideră Huştea.
Vor mai fi ridicate şi maşinile sau remorcile staţionate neregulamentar pe carosabil, stânjenind circulaţia, dar şi cele care ocupă locul de parcare al vreunui vecin, plătit la ADP.
- Aceluiaşi regim i se supun şi maşinile parcate pe trotuar şi care nu asigură pentru circulaţia pietonilor un spaţiu de cel puţin un metru. Şoferii care lasă acest spaţiu, dar parchează totuşi pe trotuar, se vor alege cu roţile din stânga blocate. Deblocarea costă 170 de lei pentru maşinile cu greutatea sub 2.500 kg şi 350 de lei pentru cele cu greutatea mai mare.
300 de lei, ziua de depozitare
Pentru depistarea maşinilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice, metoda e ceva mai simplă: un echipaj de poliţie va patrula în fiecare dimineaţă pe marile artere din sector şi va filma maşinile buclucaşe. Vor suna apoi operatorii economici care se ocupă cu ridicarea lor. „Cetăţenii care şi-au ridicat între timp maşinile primesc acasă amenda plus punctele de penalizare, celelalte maşini vor fi ridicate“, explică directorul.
- Tariful de ridicare pentru autovehiculele cu masa sub 2.500 de kg este de 200 de lei, pentru cele cu greu tatea între 2.500 şi 4.000 kg este de 400 de lei, iar pentru cele care depăşesc 4.000 de kg este de 1.800 de lei. La tariful de ridicare, se adaugă cel de transport, diferenţiat şi el, respectiv 200, 400 şi 1.800 de lei, şi tariful de depozitare, taxat pe zi cu 300, 600 şi respectiv 2.000 de lei.
„E normal să-i taxăm mai scump pe posesorii de maşini mai mari. Bătaia de cap e mai mare, plus că, în general, sunt maşinile cu care fac banii, deci trebuie să-i usture mai tare“, spune Huştea.
- Proprietarii cărora li s-au ridicat maşinile trebuie să sune la 021.9546 la Dispeceratul Poliţiei Comunitare Sector 6, pentru recuperarea acestora.
Surpriza întoarcerii din concediu
Măsura luată de autorităţile sectorului 6 e bine-venită, în măsura în care vizează numai maşinile parcate cu nesimţire sau care transformă spaţiul public în showroom auto privat. Ea se dovedeşte abuzivă însă în cazul în care un şofer plecat în concediu ar trebui să-şi plătească un vecin sau un prieten să-i plimbe maşina lăsată acasă, de teamă să nu i-o ridice primăria.
Oricum, dat fiind că lipsa locurilor de parcare plătite la ADP face ca trei sferturi dintre şoferii bucureşteni să-şi parcheze maşinile „ilegal“, cu siguranţă firmele care ridică sau blochează maşini în sectorul 6 vor avea mult de lucru.
Un client sigur al noii reguli instituite în sectorul 6 ar putea, fi, de exemplu, acea remorcă ce are număr de Polonia care stă de câteva luni pe prima bandă a bulevardului 1 Mai, faţă în faţă cu magazinul Billa.
Directorul ADP spune că deocamdată nu se poate face nimic, deoarece hotărârea consiliului are nevoie de aprobarea prefecturii, aşa că, timp de o săptămână, rulota va mai incomoda circulaţia.