Maşina de 2.500 de dolari, pe piaţă

Maşina de 2.500 de dolari, pe piaţă

Indienii de la Tata Motors lansează astăzi pe şoselele hinduse principalul rival al scuterelor, maşina de 2.500 de dolari.

„Autoturismele vor intra în show roomurile Tata la începutul lunii aprilie, iar comenzile vor debuta imediat după aceea”, anun ţă compania indiană într-un comunicat de presă. Micul Nano va fi produs în două dintre uzinele Tata deja existente în India până la finalizarea celei din Gujarat.

„Ne aşteptăm ca pentru Nano cererea să se ridice la circa un milion de bucăţi, cu toate că vor fi produse iniţial doar 100.000 de autovehicule”, a de clarat Krupal Shah, reprezentantul unui showroom Tata, citat de BBC.

Indienii au amânat cu circa şapte luni lansarea celei mai ieftine maşini din lume, din cauza unor probleme apă rute la construcţia uzinei din Gujarat. „În primele luni, Tata va produce un număr limitat de exemplare. Mă gândesc la circa 3.000 pe zi, deci listele de aşteptare vor fi destul de lungi în aceste condiţii”, a declarat Surjit Arora, unul dintre cei mai cunoscuţi analişti auto din India, citat de Reuters.

CITIŢI ŞI:

România lui Ceauşescu şi Tata ei

Ne puteți urmări și pe Google News