Cristian Diac e unul dintre tinerii români care s-au trezit exploataţi în SUA, în cadrul programului "Work&Travel".

Acesta povesteşte, pentru EVZ, experienţa sa peste Ocean:

"Am plecat prin programul cu Work&Travel pe viza J-1 şi am ajuns în America pe 1 iulie. Cum am ajuns aici, deja colegii de cameră au avut grijă să-mi povestească cât de rea este situaţia şi cât de grea este munca. Fiind cu un prieten din România, am discutat şi am zis că nicio slujbă nu poate fi prea grea, poate doar personalitatea altora e slabă. Aşa că am mers la acel job.

Într-adevăr, colegii nu minţeau, munca era foarte grea, de ridicat cutii de 20-25kg la fiecare 4-5 secunde şi cu un manager în spate, pentru fiecare grup de 8-15 studenţi, spunând doar "faster! faster! faster!" - "mai repede!". Am văzut un caz în care o chinezoaică lucra şi îi curgeau lacrimi pe obraz, iar managerul din spate tot o îndemna să lucreze mai repede şi mai repede, iar ea, săraca, încerca, dar era micuţă. Chiar mi-a fost milă de ea. Alt caz a fost cel în care alt manager nervos i-a zis unui chinez: "Hey you, Bruce Lee, come here and work...yaa, you Bruce Lee, what are you looking like that at me?" - ("Hei, tu, Bruce Lee, treci aici şi lucrează... daaa, tu, Bruce Lee, de ce te uiţi aşa la mine" - n.r.).

Managerii sunt toţi de altă naţionalitate decât americană, mulţi dintre ei nu ştiu nici să vorbească engleză. Nu puteai să înţelegi ce doreau de la tine şi mereu eram ameninţaţi că ne dau afară. Singurii americani care erau acolo cred că erau nişte cercetători şi managerii cei mai de top", spune Cristian Diac (foto dreapta).

"Sponsorul de viză, CETUSA, nu ne ajuta cu nimic. Dimpotrivă, ne puneau mai multe beţe în roate. De precizat este că un sponsor de viză este o companie nonprofit... Nu şi în cazul de faţă. Aceşti aşa-zişi "sponsori de viză" fac mai mulţi bani pe spatele nostru decât ne putem imagina. Eu trebuia să plătesc chirie 400 de dolari lună. Dar, pentru că am venit la 1 iulie, mi-au zis că trebuie să plătesc şi pentru săptămâna din luna iunie, pentru că mi-au păstrat locul. Asta am aflat-o de abia după ce m-am revoltat că primul meu pay-check (salariu, n.r.), după o săptămână, era doar de 59 de dolari. Aşa că plăteam chirie pe lună 126 de dolari, bani cu care ai putea sta foarte lejer în New York şi nu în Middletown, loc de unde ne deduceau şi biletele de autobuz, de vreo 50 de dolari pe lună.

Astfel, cu deducerile, chiria şi ce taxe ne mai luau ei pe teste antidrog şi cartela de punch in/out, paycheck-urile mele au fost de: 59 de dolari (prima săptămână), 180 de dolari (a doua săptămână), 120 de dolari (săptămâna a treia) ... Şi asta pentru că eu eram plătit cu 8.15 dolari pe oră, 40 de ore pe săptămână.

Orice am fi încercat să zicem, eram ameninţaţi că o să fim concediaţi şi trimişi acasă.

Şi câte şi mai câte alte probleme. Aşa că am apelat la o organizaţie nonprofit pentru a ne ajuta în situaţia aceasta, ştiind încă de când am fost la ambasadă că avem acest drept. Aceştia au venit, ne-au ascultat problema şi ne susţin în continuare", a explicat Cristian Diac.

Acesta a adăugat că toate detaliile apărute în presa americană, oricât de surparealiste ar părea, sunt adevărate. CITIŢI ŞI:

• Studenţii români din SUA se revoltă: "Ne exploatează americanii!" | VIDEO

<iframe width="620" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/T1vk7E7tNEE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="620" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/nd9cpBfvUEI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>