Mărinică şi Nicuşor şi-au împărţit puterea în Craiova
- Adam Popescu
- 9 aprilie 2010, 17:10
Mărinică Dincă, viceprimarul Craiovei căruia Consiliul Local i-a delegat atribuţiile de primar pentru perioada în care edilul-şef al oraşului, Atonie Solomon, se află în arest preventiv, a emis un ordin prin care îi conferă celuilalt viceprimar al oraşului, Nicuşor Sas, o parte din atribuţiile de primar.
Astfel, Dincă ar putea avea mai mult timp la dispoziţie pentru o eventuală perioadă de precampanie. „Prin dispoziţia numărul 19692, din data de 7 aprilie 2010, au fost delegate domnului viceprimar Teodor Nicuşor Sas, pe durata exercitării atribuţiilor de primar de către domnul viceprimar Mărinică Dincă anumite atribuţii”, se arată într-un comunicat de presă emis azi de Primăria Craiova. Astfel, Sas, care are numai 28 de ani, se va ocupa de Direcţia de Proiecte şi Programe de Dezvoltare, cu excepţia Serviciului Investiţii, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, Regia Autonomă de Transport, Serviciul Public de Salubritate, având şi anumite atribuţii în coordonarea activităţii Direcţiei Economico-Financiară şi a Direcţiei Asistenţă şi Protecţie Socială, dar şi a Direcţiei Servicii Publice.
Tot Sas trebuie să urmărească “realizarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, întreţinere şi modernizare a bunurilor domeniului public sau privat al municipiului Craiova ce fac obiectul serviciilor publice coordonate” şi depozitarea deşeurilor menajere. El îndeplineşte şi atribuţiile de ofiţer de stare civilă şi se ocupă şi de corespondenţa aferentă domeniilor delegate. Practic, singura activitate care rămâne exclusiv în fişa postului lui Mărinică Dincă ar fi acordarea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor prevăzute de lege aflate în competenţa exclusivă a primarului.
Posibile alegeri anticipate
Deşi încă nu are nimeni curaj să o spună cu voce tare, Craiova se pregăteşte de alegeri anticipate. acest lucru se va întâmpla dacă primarul Antonie Solomon se va afla în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile timp de şase luni, indiferent dacă motivele îi sunt sau nu imputabile, după cum prevede legea.
A trecut deja mai bine de o lună de când Solomon se află în arest preventiv, iar cererile lui de eliberare - fie sub control judiciar, fie provizorie, sunt respinse ca pe bandă rulantă.
În aceste condiţii, principalele partide deja au început să se gândească la eventualele alegeri anticipate. Dacă din partea PDL se aşteaptă ca viitorul candidat să fie chiar Mărinică Dincă - cel care acum, odată cu delegarea atribuţiilor către colegul Sas, va avea mai mult timp să se ocupă de o eventuală perioadă de pre-campanie, la PSD şi PNL lucrurile nu sunt deloc clare.
Primarul Antonie Solomon se află de la începutul lunii martie în arest preventiv, fiind acuzat de către DNA de luare de mită şi de fals în înscrisuri.