Clipă reflexivă la moment centenar
Autor: Butnaru Gabriela, Colegiul Tehnologic ,,Grigore Cerchez” București
Coordonator: Tudosiu Mădălina
Mânată de impulsul de a-mi exprima cu mândria de a fi român şi aflată sub imperiul lecturii unor texte neomoderniste foarte inspirate, am găsit în ele un argument foarte solid pentru entuziasmul şi patosul meu. Atât Nichita Stănescu, cât şi Marin Sorescu mi-au oferit o altă perspectivă asupra poeziei prin reinterpretarea miturilor, prin spiritul ludic, prin ironie, prin noutatea metaforei. Acest tip de poezie care contrazice permanent aşteptările are un limbaj ambiguu, original care m-a făcut să fiu mândră că nişte conaționali au putut valorifica atât de inspirat limba română, reflectând, în acelaşi timp, filosofic, mari teme precum timpul, condiția artistului, moartea etc. Desigur că performanțele lor nu au fost atât de ,,vizibile’’ precum cele ale unor sportivi, spre exemplu, dar ele sunt consemnate de istoria şi critica literară autohtonă şi internațională, traducerea operelor în numeroase limbi de circulație internațională şi decernarea de premii fiind cele dintâi probe ale recunoaşterii lor. Aşa cum fără lectură, cultura generală a unei persoană este mai sărăcă, tot astfel, fără nominalizarea unor astfel de reprezentanți ai literaturii la momentul de sărbătoare al centenarului Marii Uniri, bucuria ar fi neîndestulătoare.
Cu un debut literar întârziat până la 28 de ani, Marin Sorescu a scris opere traduse în peste 20 de țări şi a realizat creații plastice expuse în țară şi în străinătate, fiind şi ministru al Culturii în perioada 1993-1995. Beneficiar al Premiului Uniunii Scriitorilor de şase ori pe parcursul carierei (pentru poezie, teatru şi critică literară), al Premiului Academiei Române (1968,1977), al Premiului Internațional de Poezie "Fernando Riello", Madrid (1983) sau al Premiului Herder acordat de Universitatea din Viena pentru întreaga activitate (1991), scriitorul român surprinde publicul prin versuri în care se regăsesc asocieri lexicale inedite, cât şi prin operele dramatice deosedite prin noutatea abordării temelor, prin metaforizare. Astfel, consider că ipostaza omului contemporan, lipsit de profunzime-,,în ochi cu un gol’’-, este ceea ce exprimă în ,,Atavism’’: ,,lipirea’’ de ferestre a celor ce vor să aibă acces la realitate nu într-o manieră directă, ci în una mediată redă incapacitatea acestora de a distinge evenimentele majore, grave de cele nesemnificative, moartea însăşi infiltrându-se neobservată într-o rutină absurdă, într-un univers lipsit de trăiri profunde şi sicere: ,,Toată lumea se uită pe fereastră/ Citeşte, spală, iubeşte, moare/ Si din când în când dă fuga / Si se uită pe fereastră.’’ Astfel, absent şi neştiutor, ,,distrat’’, individul se trezeşte semnând în ,, Cartea morții’’.
Un artist care pune mai presus de durerea cruntă fizică şi de prezența iminentă a morții menirea sa, neabdicând de la crezul său, este demn să fie elogiat la momentul retrospectivei personalităților ce se ivesc luminoase din negura celor 100 de ani de Românie Mare. Scrise pare-se pe patul de spital, versuri precum ale poeziei ,,Durere pură’’ emoționează prin firescul cu care individul lucid îşi expune drama. In contextul suferinței care nu face decât să se acutizeze- ,,Mi-e rău ca să-mi fie/ şi mai rău’’-, marea – în mod obişnuit simbol al vâltorii existențiale- devine simbol al durerii căreia ,, nu-i poți ghici fundul’’; ,,scufundările în durerea pură’’ pun în lumină intensitatea insuportabilă a suferinței fizice conştientizate şi asumate pe deplin, iar ,,esența de disperare’’ redă teama de incapacitatea de a tolera. Si astfel, rechinul ,,de treabă’’ invocat pentru ,,a-i tăia calea’’ dobândește simbolistica propriei morți-sigura capabilă să îi curme suferința.
Împrumutată din creația versificată, ironia mușcătoare este respirată prin toți porii operei dramatice soresciene, într-o asociere originală cu particularități ale teatrului modern pe care cititorii le pot regăsi în texte ca ,,Iona’’ sau ,,Răceala’’. Dar metafora este prezentă la tot pasul, completându-se de semnificația simbolurilor revalorizate şi în ,,Paracliserul’’ şi ,,Matca’’.
Inegalabil prin inspirația şi forța de ,, a potrivi cuvintele’’, plin de genialitate şi de vitalism, impus printr-o creație poetică originală în care ,,se distanţează de modurile confesive cunoscute, recurge masiv la epic şi descriptiv şi utilizează elemente ale reprezentării dramatice'' (''Dicţionarul Scriitorilor Români'', coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucureşti, 2002) sau prin opere dramatice în care întâmplările şi personajele sunt prezentate în cheie simbolică, Marin Sorescu rămâne una dintre personalitațile reprezentative ale culturii române, ale spiritului românesc autentic, vremea neîmproşcându-i/ Cu-al său noroi argintul viu’’, după cum îşi mărturisea scriitorul convingerea.
Articol publicat în cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”, autor elev Butnaru Gabriela , profesor coordonator Tudosiu Mădălina, “Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” București
Proiect Scrie istorie! RO-Mandria! Fundatia Nadia Comaneci
Recomandările noastre
