MARIE-LUISE SEMEN: Fără iertare

MARIE-LUISE SEMEN: Fără iertare

„Atonement“ (în cinematografele româneşti, „Remuşcare“) este deja recomandat de două Globuri de Aur - pentru Cel mai bun film şi pentru Cea mai bună coloană sonoră - şi de nu mai puţin de şapte nominalizări la Oscar - printre care pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun scenariu (adaptare).

La al doilea film al său, regizorul Joe Wright se repetă de două ori: îşi bazează pelicula pe un roman (în 2005 făcuse „Mândrie şi prejudecată“, ecranizarea cărţii cu acelaşi titlu a lui Jane Austen; filmul de faţă este adaptarea pentru ecran a romanului lui Ian McEwan) şi o distribuie în rolul principal pe Keira Knightley. „Reţeta“ pare să meargă de minune, având în vedere că amândouă filmele au fost remarcate de Globuri şi Oscaruri, chiar dacă numai cu nominalizări, cum s-a întâmplat în cazul primului. Dar punctul forte al filmului nu este atât formula regizorală, cât scenariul care, evident, îi datorează lui McEwan eleganţa, profunzimea, fascinaţia şi nonconformismul neliniştitor al naraţiunii.

Briony (Saoirse Ronan, nominalizare la Oscar) o vede pe sora sa Cecilia (Knightley) dezbrăcându-se şi sărind într-o fântână după o conversaţie încinsă cu Robbie (James McAvoy). Robbie este fiul servitoarei, de care Briony este îndrăgostită în secret. Din motive şi cu sentimente confuze, amestecate şi neexplicate decât în final, la care se adaugă şi faptul că în aceeaşi seară îi vede din nou pe cei doi, de data aceasta în bibliotecă, într-o intensă scenă sexuală, Briony se îndârjeşte împotriva lui Robbie. Iar când i se iveşte ocazia, îl desparte de Cecilia, incriminându-l pentru o faptă pe care nu a comis-o. Gelozia şi răzbunarea ei copilărească decid destinul dramatic al Ceciliei şi al lui Robbie şi îneacă în remuşcare propriul ei destin. Singura reparaţie pe care o mai poate produce intervine târziu. Este un film delicat şi trist, care radiografiază anatomia complexă şi paradoxală a motivaţiei umane. Vizionarea lui este obligatorie. Filmul va fi distribuit mâine, în Bucureşti, la Hollywood Multiplex, Movieplex, Cityplex , Cinema Studio şi în Timişoara, la Cinema City. Nota noastră 8, ****

Ne puteți urmări și pe Google News