MARIE- LOUISE SEMEN: Stiller isi "greseste" nevasta

MARIE- LOUISE SEMEN: Stiller isi "greseste" nevasta

Fratii Farrelly au preferat ca anul acesta sa iasa pe piata cu un remake.

„The Heartbreak Kid” (pe ecranele romanesti, „Cat dureaza o casnicie”) este revizitarea comediei cu acelasi nume pe scenariul lui Neil Simon, regizata in 1972 de Elaine May, cu Charles Grodin si Cybill Shepherd.

La 40 de ani, Eddie (Ben Stiller, pe care Peter si Bobby Farrelly au mai contat o data, in „There is something about Mary”) este inca burlac. Tatal sau (Jerry Stiller) il sfatuieste sa profite si sa nu evite nicio ocazie de a face sex. Dar Eddie isi doreste totusi confortul casniciei, iar faptul ca tocmai si-a vazut fosta logodnica dusa la altar de un alt barbat face ca dorinta sa devina si mai urgenta. Cand o intalneste pe Lila (Malin Akerman), totul pare prea frumos ca sa fie adevarat, asa ca decide sa nu astepte si face pasul cel mare cam repejor. Insa intr-adevar e prea frumos ca sa fie adevarat si, amintind de un scheci cu Benny Hill, Lila se dovedeste a fi un adevarat monstru incepand chiar cu luna de miere. Tot luna de miere este, in schimb, si cel mai nimerit moment ca Eddie sa o intalneasca pe Miranda (Michelle Monaghan), adevarata femeie a visurilor sale.

Cronicarii mai nostalgici au deplans ideea fratilor Farrelly de a „strica” reusita comedie a anilor ‘70. Dar exact criticile care le-au fost aduse sunt, de fapt, punctele tari ale regizorilor, care nu abdica nicio clipa de la stilul lor.

Desi povestea in sine poate parea verosimila, fratii Farrelly ingroasa fiecare scena si fiecare personaj pana la absurd si grotesc. Asa ca situatiile par intotdeauna la limita, personajele par niste caricaturi, iar intregul ansamblu se bazeaza pe un soi de estetica a „prostului gust” facut sa functioneze in directia comediei.

Dar cum abordarea in sine este riscanta si necesita dozaje foarte exacte, nu functioneaza intotdeauna perfect.

Mizand pe exagerari, cei doi regizori cad pe alocuri in propria capcana si risca sa inece filmul in gaguri gonflate. Ca si cum ar incerca sa recupereze ce nu pusesera in „Fever Pitch” (2005), unde, contrar naturii lor, fusesera romantici si empatici. „The Heartbreak Kid” demonstreaza ca nu si-au pierdut naravul. Filmul merita cel putin incercat, mai ales de catre cei care le apreciaza stilul.

Filmul ruleaza la Cinema Pro, Hollywood Multiplex, Movieplex si Cityplex

Nota noastra: 5 *****