Scris şi regizat de Tony Gilroy, cel care a surprins plăcut în 2007 cu „Michael Clayton”, „Duplicity” se desfăşoară în lumea spionajului. Ea, CIA. El, MI6. Asta până când se mută amândoi în lumea corporaţiilor.
Aici, Gilroy pare să mixeze temele pe care le-a abordat până acum în scenariile sale: spionaj (dar fără amnezie, ca în „Bourne”), lumea crudă a marilor corporaţii (dar atinsă pe alocuri de un umor feroce pe care nu-l găsisem în „Michael Clayton”) şi idilă (mai intensă şi mai contorsionată decât în oricare dintre po veşti le sale). Drumurile lui Claire (Julia Roberts) şi ale lui Ray (Clive Owen) se intersectează adesea şi nu rar misiunile lor îi pun în situaţia de rivali. Ca urmare, iubirea dintre ei e constant mai mare decât încrederea pe care şi-o pot acorda unul altuia.
Chimia dintre Roberts şi Owen fusese deja testată în „Closer”, filmul lui Mike Nichols din 2004. Ca film de spionaj, îşi are partea sa de giumbuşlucuri tehnice; ca film de acţiune, suspansul e întreţinut de elaborate curbe şi cascadorii narative; ca investigaţie în lumea marilor corporaţii, totul se bazează pe detalii, inferenţe şi privire periferică; ca film romantic, idila e mereu furată de stringenţele meseriei şi totul se desfăşoară pe coordonatele unui joc de-a şoa re ce le şi pisica. Dar nu rezişti să te întrebi: şi da că, totuşi? Alte două roluri-cheie - cele ale capilor corporaţiilor ri vale pentru care lucrează cei doi - sunt date pe mâinile lui Tom Wilkinson şi Paul Giamatti. Şi amândoi reuşesc să dea nuanţe nebănuite lăcomiei şi disperării derivate din ea. Un film inteligent şi sofisticat, care merită cu siguranţă văzut.