Marica joacă pe „Camp Nou” pe o primă de 60.000 de euro

Marica joacă pe „Camp Nou” pe o primă de 60.000 de euro

LIGA CAMPIONILOR. Presa germană susţine că fotbaliştii de la VfB Stuttgart vor fi răsplătiţi regeşte de conducerea şvabilor, dacă vor reuşi minunea de a o elimina, astă-seară, pe FC Barcelona.

Echipa germană de fotbal VfB Stuttgart, la care este legitimat atacantul român Ciprian Marica, întâlneşte în această seară (ora 21.45, TVR 1), pe arena „Camp Nou”, formaţia FC Barcelona, în manşa secundă din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Catalanii sunt consideraţi mari favoriţi la calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, mai ales că, în tur, rezultatul a fost 1-1. Astfel că echipei antrenate de Pep Guardiola îi este suficient şi un rezultat de 0-0 în partida din această seară, pentru a merge mai departe.

Arbitrul de centru al acestei întâlniri este luxemburghezul Alain Hamer.

Penalty refuzat în tur

Chiar dacă sunt priviţi ca outsideri, cei de la Stuttgart visează, totuşi, la o calificare spectaculoasă, de genul celei izbutite de Lyon în dauna „colosului” Real Madrid. Accederea în turul următor îi va îmbogăţi pe fotbaliştii trupei germane cu 60.000 de euro de căciulă.

„Putem elimina Barcelona, dar pentru asta trebuie să facem un joc aproape perfect. Trebuie să fim inteligenţi şi să nu ne lăsăm surprinşi de jucătorii adverşi”, a declarat Christian Gross, antrenorul formaţiei din Stuttgart, în presa germană.

În toamna anului 2008, pe când antrena echipa elveţiană FC Basel, Gross a reuşit să scoată un rezultat de 1-1 chiar pe „Camp Nou”, în grupele Ligii Campionilor.

Optimismul germanilor este alimentat şi de jocul bun reuşit de echipa lui Marica în tur. Şvabii au făcut atunci o primă repriză perfectă şi au intrat la cabine în avantaj, prin golul înscris de Cacau, în minutul 25. Nemţii ar fi trebuit să primească un penalty, dacă arbitrul n-ar fi închis ochii la un henţ comis de Pique în propriul careu. Până la urmă, catalanii au izbutit să egaleze în minutul 52, prin Ibrahimovici.

Românul nu va fi titular Conform presei germane, Ciprian Marica nu face parte dintre jucătorii cu care Christian Gross va începe partida de azi. De altfel, atacantul român a fost rezervă şi în prima manşă, fiind trimis în teren în minutul 61, în locul rusului Pavel Pogrebniak. Di seară, în Ligă, se mai joacă partida Bordeaux - Olympiakos Pireu (Boom Sport One; în tur: 1-0). „O putem elimina pe Barcelona, dar pentru asta trebuie să facem un joc aproape perfect. Trebuie să fim inteligenţi şi să nu ne lăsăm surprinşi.“ CHRISTIAN GROSS, antrenorul echipei germane VfB Stuttgart

29 de minute a jucat Marica în meciul-tur cu Barca

Ne puteți urmări și pe Google News