Mari ruşini din istoria sportului românesc

Mari ruşini din istoria sportului românesc

LISTA JENANTĂ A TRICOLORILOR. De-a lungul timpului, tricolorii au înregistrat eşecuri memorabile la fotbal, rugby, baschet, gimnastică şi hochei.

Sportul românesc a gustat de câteva ori din felia umilinţei, înregistrând eşecuri memorabile şi inexplicabile. Înfrângerea de pomină suferită de handbalişti în faţa algerienilor îşi găseşte un trist corespondent şi în alte sporturi. În fotbal, rugby, baschet, hochei sau gimnastică am suferit accidente istorice care n-au putut fi şterse nici măcar de trecerea timpului.

Mulţi iubitori ai fotbalului sunt de părere că umilinţa trăită în faţa Cubei, în 1938, la Campionatul Mondial găzduit de Franţa, este cea mai mare ruşine a românilor în această ramură, la nivel de naţională.

Prima reprezentativă a remizat în primul joc, 3-3, rezultatul nu a fost luat în serios de-ai noştri, iar la rejucare, tricolorii au pierdut, scor 1-2. La fel ca şi astăzi, şi atunci, selecţionata de fotbal a Cubei era inexistentă în sportul-rege.

Celebrul coşmar cu "ceasornicarii"

În 1967, în fotbalul românesc s-a produs un cutremur de proporţii, după ce tricolorii, din rândurile cărora făceau parte Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu sau Ion Nunweiler, pierdeau în deplasare cu Elveţia (scor 1-7). Meciul a contat pentru preliminariile Campionatului European din 1968. În partida-tur, românii câştigaseră fără mari emoţii, cu 4-2.

Deşi era cunoscută pentru faptul că nu se împiedica de echipele mici, "Generaţia de Aur" a suferit un accident ruşinos în 1996, după Europeanul din Anglia. Într-o partidă amicală disputată la Bucureşti, contra naţionalei Emiratelor Arabe Unite, România a pierdut jenant, scor 1-2.

Rugbiştii sunt, mai nou, încasatori de profesie

Ultimele două umilinţe trăite de naţionala de fotbal sunt de dată recentă, având loc în preliminariile Mondialului din 2010. 0-3 pe teren propriu cu Lituania şi 0-5 în deplasare cu Serbia sunt rezultate care ne-au arătat nivelul la care se află fotbalul nostru.

Naţionala de hochei a rămas de poveste după Mondialul din 2009, atunci când tricolorii au fost scoşi din patine de adversari. Bilanţul celor cinci partide de la turneul final a fost penibil: un gol marcat şi 38 încasate!

Ediţiile Mondialelor de rugby sunt adevărate drame pentru "stejari". În 1995, România era umilită de Canada (scor 3-34), o selecţionată mediocră, iar în 2003, Australia (scor 8-90) şi Argentina (3-50) ne-au dat impresia că nici măcar nu suntem alfabetizaţi cu acest sport. După eşecul suferit în 2001 în faţa Angliei (scor 0-134), mult timp rezultatul a fost record mondial, unii au fost atât de scan dalizaţi încât au cerut desfiinţarea federaţiei.

Anul trecut am suferit şi la gimnastică, sport în care România a excelat tot timpul. La Campionatul Mondial, naţionala masculină a ratat calificarea în finala pe echipe, ocupând poziţia a 9-a, una nedemnă.

Nici baschetbalistele nu s-au lăsat mai prejos şi au făcut figuraţie într-un joc-test cu Australia: 23-126!

REZULTATE

Cele mai jenante înfrângeri ale echipelor noastre naţionale din ultimii 70 de ani

Fotbal

  • România – Cuba 3-3, 1-2 după rejucare (Campionatul Mondial 1938)
  • Elveţia – România 7-1 prel. Campionatul European 1968
  • România – Emiratele Arabe Unite 1-2 (meci amical 1996)
  • România – Lituania 0-3 (prel. Campionatul Mondial 2010)
  • Serbia – România 5-0 (prel. Campionatul Mondial 2010)

Hochei

  • România – Italia 0-11, România – Polonia 0-7, România – Marea Britanie 0-8, România – Ucraina 0-7, România – Olanda 1-5(Campionatul Mondial 2009)

Baschet (feminin)

  • Australia – România 126-23 (meci amical 2010)

Rugby

  • România – Canada 3-34 (Campionatul Mondial 1995)
  • Anglia – România 134-0 (meci amical 2001)
  • România – Australia 8-90, România – Argentina 3-50 (Campionatul Mondial 2003)

Gimnastică (masculin)

  • locul 9 la proba pe echipe (Campionatul Mondial 2010)

Ne puteți urmări și pe Google News