Un mexican a făcut spectacol în Marele Premiu al Malaeziei

Un mexican a făcut spectacol în Marele Premiu al Malaeziei

A doua etapă a sezonului în Formula 1, care se dispută pe circuitul de la Sepang, a fost câştigată de Fernando Alonso, de la Ferrari, însă eroul zilei a fost mexicanul Sergio Perez, pilotul de la Sauber.

Fernando Alonso a adus prima victorie a sezonului pentru Ferrari, după ce, în Australia câştigase Jenson Button, omul de la McLaren. Britanicul a încheiat cursa de azi pe locul 14, după ce s-a ciocnit cu un monopost HRT, la fel ca şi coechipierul său Lewis Hamilton, care însă s-a clasat pe podium. Mark Webber a fost al patrulea într-o cursă întreruptă de ploaia torenţială în turul 9, în timp ce Michael Schumacher, surpriza calificărilor, unde s-a clasat pe locul 3, a încheiat pe poziţia a 10-a, cu noroc, profitând de abandonul târziu al pilotului venezuelean de la Williams, Pastor Maldonado.

Sebastian Vettel, campionul mondial în exerciţiu, a abandonat şi el, în timp ce Kimi Raikkonen şi-a ghidat monopostul Lotus până pe locul 5, peste Bruno Senna, care a încheiat al şaselea.

Cea mai surprinzătoare ascensiune a fost cea a lui Sergio Perez, pilotul de la Sauber, care s-a bătut pentru primul loc, însă era să piardă tot când mai erau doar cinci tururi din cursă, ieşind în decor. Mexicanul şi-a revenit şi la final a sărbătorit minute în şir alături de echipa sa. 

Ne puteți urmări și pe Google News