Patru echipe mixte din comuna Ozun, judeţul Covasna, s-au întrecut sâmbătă şi duminică într-o competiţie locală de forţă, pe echipe.
Grupaţi pe sate, femei şi bărbaţi laolaltă, localnicii au concurat pentru a ajunge în faza superioară, la o competiţie similară din Ungaria. Totul s-a desfăşurat pe baza unui regulament extrem de riguros, stabilit de Asociaţia Cluburilor Sporturilor de Masă din Ungaria, ai cărei reprezentanţi au şi arbitrat concursul.
Ei au ales un traseu care să verifice cât mai bine forţa echipelor. Toate probele au fost concepute astfel încât fiecare membru al fiecărei echipe să-şi dovedească puterea şi îndemânarea, contra cronometru. Au alternat probele în care au fost implicaţi bărbaţi cu cele în care au fost implicate femei. Prima probă a fost trasul pe sfoară a unui camion de 40 de tone. Apoi, câte un membru al fiecărei echipe a trebuit să mute câte cinci buşteni dintr-o remorcă în alta.
După care a venit rândul femeilor, care au trebuit să alerge cu un buştean în braţe, printre jaloane. Bărbaţii care au urmat au alergat cu câte un sac de 80 de kilograme în spate. A venit apoi, din nou, rândul femeilor care s-au întrecut la împinsul câte unei roabe încărcate, fiecare, cu saci de ciment de 50 de kilograme. Centrul atenţiei s-a mutat apoi la bărbaţii care s-au muncit să urce într-o remorcă o cameră de tractor umplută parţial cu apă.
În fine, o altă femeie a trebuit să tragă pe iarbă o sanie cu un sac de ciment, după care un bărbat a răsturnat un cauciuc de camion, urmat de o femeie care a parcurs un traseu printre jaloane cu bicicleta, pentru a ajunge la un al membru al echipei care trebuia să alerge cu două bidoane de lapte în mâini, pentru a ajunge la ultima probă, care consta în deplasarea pe iarbă pe două perechi de schiuri uriaşe, pe care erau „fixaţi“ toţi cei 10 membri ai echipei.
Câştigătorii competiţiei au fost membrii echipei din satul Ozun, care a concurat sub titulatura de „Nagy Kokos“ (Marele Cocoş - n.r.), urmaţi de echipa „Kurtoskolacs“ (Colacul Secuiesc - n.r.) din Sântionlunca şi „Speranţ a“ Lunca Ozunului. „Aşii“ din Bicfalău au fost ultimi clasaţi. La competiţie erau aşteptate 18 echipe, dar, potrivit primarului Raduly Istvan, invitaţii din alte localităţi din Ardeal nu au mai ajuns din cauza vremii nefavorabile.