"Mama tuturor teroristelor sinucigaşe" anunţă noi atentate
- Adam Popescu
- 16 noiembrie 2008, 18:44
O irakiană arestată pentru acte de terorism a precizat, în timpul anchetei, că reţeaua de teroriste sinucigaşe pe care o conduce este prea bine pusă la punct pentru a fi doborâtă de arestarea ei.
Potrivit The Telegraph, Itisam Adwan, supranumită şi "mama tuturor teroriştilor sinucigaşi", este acuzată că a racolat tinere pe care le-a folosit în atentatele cu bombă pe care le-a pus la cale. Aceasta a declarat poliţiei din Baquba că discipolele sale îi urmează îndemnul chiar şi în lipsa ei şi pregătesc noi atacuri.
"Ne-a spus că este doar una dintre multele mame care fac acelaşi lucru. Şi sunt şi multe fete dornice să moară. Mamele le spun că vor ajunge în rai, unde sunt râuri de miere şi unde vor sta alături de Profetul Mohamed. Tinerele sunt soţii ale membrilor al-Qaida, iar soţii le spun că şi ei vor ajunge în rai datorită martiriului", a precizat căpitanul Ahmed Jasim, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Baquba.
Săptămâna trecută a avut loc un atentat sinucigaş la un punct de trecere a frontierei, în urma căruia şi-au pierdut viaţa cinci soldaţi irakieni. Ancheta efectuată a descoperit că teroristul sinucigaş era, de fapt, o tânără de 13 ani. Aceasta este cea mai tânără persoană care a făcut parte din dintr-o reţea de terorişti sinucigaşi.