EXCLUSIV. Iubitul Mălinei, prima declaraţie. "Sâmbătă i-am spus ultima oară c-o iubesc"
- Ionela Săvescu
- 19 decembrie 2011, 16:52
Sebastian Truţă, iubitul Mălinei Olinescu, a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, că se certase cu ea, sâmbătă seara, pentru că venise târziu acasă, însă nu crede că acesta este motivul pentru care artista s-a sinucis. El a mai spus că nu a văzut-o niciodată aşa vulcanică.Intenţionau să se căsătorească, însă nu stabiliseră data. Mălina va fi înmormântată mâine.
Sebastian ne-a mai declarat că medicamentele găsite în casă rămăseseră de la tratamentul recomandat de medici cu ani în urmă, tratament pe care nu l-a luat niciodată. "Nu era foarte comunicativă în ceea ce priveşte tratamentul prescris de medici. Ultima oară am văzut-o sâmbătă seara, pe la ora 21.00. Apoi, duminică seara a venit acasă, la părinţii mei. Eu dormeam. Tatăl meu a condus-o acasă la ea, că luase somnifere. Am sunat-o pe la 12 noaptea, mi-a spus tata că a fost pe la noi. Nu-şi găsea cardul. I-am zis pe unde e, părea supărată. Apoi a sunat pe fix şi a vorbit cu tatăl meu. Stabiliseră să se ducă pe la ea, să-i lase câinii, că noi mai avem doi. Dimineaţa, la ora 3.00, am aflat de la mama ei că a murit. Mama Mălinei bâiguia, era şocată`. "Ea era foarte sensibilă. Şi o ceartă minoră o putea dărâma. Abia renovasem apartamentul...în culori vii. După divorţ mi-a spus că avut o tentativă de sinucidere. Şi vorbea despre asta, din punct de vedere profesional. Ea a absolvit psihologia. Ştiu ca era nemulţumită că era refuzată de casele de discuri. Era scârbită de toate non-valorile de la televizor, de muzica făcută din butoane. Voia să facă psihologia de cuplu. Locuiam împreună, în apartamentul ei. Într-o criză de nervi, mi-a spus să-mi iau hainele şi să plec. Am cunoscut-o şi pe mama ei, ne înţelegeam foarte bine, se bucura pentru noi. Şi sora ei e o fată de toată stima. De tatăl ei nu prea vorbea, nu a apucat să-l cunoască foarte bine". Cât despre problemele Mălinei cu acoolul, Sebastian spune: "Mălina avusese probleme cu alcoolul, dar în ultimul timp o luase pe drumul cel bun, nu mai simţea nevoia să mai bea....Mă gândesc că asta... în combinaţie cu pastilele luate.. i-a dat curajul să facă acest gest extrem. Da, dar v-am zis, în ultimul timp nu mai simţea nevoia, totul era ok". Sebastian are 25 de ani, Mălina avea 37, însă diferenţa de vârstă nu era un impediment. Intnţionau să se căsătorească, spune el, însă nu stabiliseră data:"Eu arăt mai matur, ea nu-şi arăta vârsta. Aveam multe lucruri în comun, în special pe plan muzical, ca şi preferinţe". Întrebat cum s-au cunoscut, Sebastian evită răspunsul:"Asta va rămâne confidenţial, aşa îşi dorea". Ultima oară i-a spus că o iubeşte sâmbătă, înainte de a ajunge acasă: "Am avut o conversaţie la telefon. Ne-am spus "te iubesc" şi că ne vedem acasă". Sebastian Truţă ne-a mai declarat că Mălina va fi înmormântată mâine. Citiţi mai multe informaţii în categoria dedicată Mălinei Olinescu. CITIŢI ŞI:
- Secretele Mălinei Olinescu
- Mălina Olinescu s-a sinucis exact ca tatăl ei. Cântăreaţa s-a aruncat de la etajul 6| VIDEO
- Mălina Olinescu: "Uneori sunt foarte rece, retrasă şi dificilă". Ce spunea despre fostul soţ
- Ascultă cele mai cunoscute melodii ale Mălinei Olinescu! VIDEO
- Mălina Olinescu ar fi încercat să se sinucidă şi după divorţ
- Mălina Olinescu despre anul 2010: "Sentimental, a fost pentru mine o glumă proastă"
- EXCLUSIV. Mădălina s-a aruncat în gol în singurul loc liber din parcare