Chiar dacă prin programul "Rabla" s-a oferit posibilitatea unor preţuri mai mici la autoturisme, vânzările pe primele şase luni au scăzut cu 40%. După 1 iulie, unii dealeri suportă ei creşterea TVA.
Majorarea TVA de la 19% la 24% şi deprecierea monedei naţio nale de la începutul lunii iulie sunt folosite de producătorii şi de dealerii auto în ofertele de vânzare ale autoturismelor noi.
De exemplu, compania Autoitalia suportă majorarea TVA de cinci puncte procentuale la autoturismele Fiat până la finele lunii iulie. Astfel, preţul la un Fiat Linea porneşte de la 5.605 euro, fără TVA de 19%, şi include contravaloarea celor 3 prime de casare de 3.800 de lei, oferite prin programul de înnoire a parcului auto.
Pe lângă această campanie, Autoitalia mai are o ofertă pentru Fiat 500, prin care oferă o reducere de 1.500 de euro, iar până la 31 iulie e valabilă şi cea cu perioada de graţie (plăteşti 50% la achiziţionare, iar cealaltă jumătate în 2012 cash sau în leasing pe o perioadă de maximum doi ani).
Scheme de finanţare
La Peugeot, compania suportă creşterea de TVA până la 31 august, astfel un model 207 costă 8.017 euro cu TVA inclus şi cele 3 prime de casare, iar pentru un Peugeot 206+ preţul porneşte de la 6.054 de euro cu TVA.
La începutul lunii, reprezentanţii Honda Trading România (HTR) au anunţat că menţin, pe tot parcursul lunii iulie, preţuri fixe în lei pentru modelele Civic Sedan şi Accord, indiferent de evoluţia cursului valutar. "Pentru că urmează o perioadă de acomodare la noile norme fiscale, ne-am gândit că cea mai bună soluţie pentru clienţii noştri este să păstrăm preţurile de achiziţie fixe în lei", a spus, recent, directorul de vânzări al HTR, Ovidiu Repanovici, citat de Agerpres.
Renault oferă discount 5-6 prime de casare
La Dacia, Silviu Sepciu, şeful Biroului de presă al companiei, ne-a declarat că persoanele care vor să achiziţioneze autoturisme marca Dacia au la dispoziţie mai multe oferte, printre care Dacia Eco+ şi Dacia leasing avantaj, prin care li se oferă diverse scheme de finanţare atât prin leasing, cât şi prin credit auto.
Compania mai are în derulare campania cu Dacia Logan cu 1 euro pe zi şi oferte la Sandero, unde preţul porneşte de la 4.531 de euro. "Gama Dacia e cea mai accesibilă", ne-a spus oficialul companiei.
Şi Renault are pentru clienţi o ofertă bună. Pe lângă cele trei prime de casare dealerii Renault oferă discounturi în valoare de până la 2.400 de euro.
Piaţă în scădere
Chiar dacă prin programul "Rabla" s-a creat posibilitatea utilizării a până la trei prime de casare la achiziţia unui autoturism nou, înmatriculările de autoturismele noi în primele şase luni au scăzut cu 41,53% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, de la 62.661 la 36.636, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Gheorghe Popescu, şeful AFM, ne-a precizat că de la lansarea programului şi până în prezent au fost predate la REMAT 140.000 de maşini vechi şi au fost cumpărate circa 30.000 de autoturisme noi cu ajutorul voucherelor. "Media e de 2,9 tichete pentru o maşină nouă", ne-a spus Popescu.