Mâine iau startul Europenele de juniori. Tricolorii sunt optimişti
- Mugur Băile șteanu
- 19 iulie 2011, 14:48
Echipa naţională de fotbal a României va debuta mâine la Campionatul European rezervat juniorilor sub 19 ani, competiţie găzduită de ţara noastră. Astăzi a avut loc o conferinţă de presă la care au participat cei patru selecţioneri ai echipelor din Grupa A, Lucian Burchel (România), Jaroslav Hrebik (Cehia), Leonidas Vokolos (Grecia) şi Paul Doolin (Irlanda).
Părerea generală a tehnicienilor a fost că grupa este una foarte echilibrată şi că oricare dintre cele patru echipe se pot califica în faza următoare (n.r. semifinale).
"Suntem fericiţi că avem şansa să arătăm ce putem la noi acasă. Vom pune accent pe calitatea jocului. Ne interesează şi rezultatele, dar mai ales vrem să jucăm frumos. Ne respectăm adversarele, dar nu ne temem de nimeni. Obiectivul nostru este să ieşim din grupe. Dacă lucrurile vor merge bine, cu siguranţă că vom ţinti şi mai sus", a spus azi Lucian Burchel, antrenorul juniorilor români. Referitor la scepticismul exprimat de Miodrag Belodedici, şeful sectorului juvenil de la FRF, Burchel a declarat: "Belo a fost un mare fotbalist şi este extrem de exigent în privinţa calităţii jocului. Cred că el s-a referit la modul general, nu neapărat la noi. Este posibil să nu ne fi calificat dacă nu organizam turneul. E drept, până de curând, echipele de juniori ale României nu prea au obţinut calificări la turneele finale". Tehnicianul Cehiei a spus că se gândeşte la o victorie în meciul de debut, cu România. "Pentru noi urmează meciul cu România, care este şi cel mai important. Vrem toate cele trei puncte", a declarat Jaroslav Hrebik.
Mâine, România va întâlni, la Chiajna, de la ora 21.00, Cehia (în direct pe postul Eurosport), în timp ce Grecia dă piept cu Irlanda, de la aceeaşi oră. Tot mâine, în Grupa B, se joacă partidele Serbia - Turcia şi Spania - Belgia (Eurosport), ambele de la ora 19.00.