Mâine, „Evenimentul zilei” vă oferă suplimentul gratuit „Facultatea 2009”

Mâine, „Evenimentul zilei” vă oferă suplimentul gratuit „Facultatea 2009”

Dincolo de concurenţă, specializări, perspective, nivelul taxelor şi alte detalii importante, atunci când decid unde vor merge la facultate, tinerii caută răspunsul şi la alte întrebări: cum e oraşul, care e distracţia, cum e viaţa de student?

Iar răspunsurile implică o mulţime de aspecte, de la reţeaua culturală la densitatea cluburilor şi a discotecilor, la numărul parcurilor şi al locurilor de suflet şi, desigur, al evenimentelor speciale organizate în oraş.

Acest supliment vede lumina tiparului cu foarte puţin timp înainte de perioada înscrierilor, dar într-un moment în care orice informaţie, cât de mică, poate deveni hotărâtoare.

Poate întrebarea cea mai arzătoare a multor studenţi şi părinţi este „ce taxe mai cer facultăţile?”. Indiferent dacă este vorba despre taxe de şcolarizare sau taxe de înscriere, în acest supliment vă prezentăm variantele actualizate ale acestora, anunţate de curând în cele mai multe universităţi. E de remarcat că, în acest an de criză, în foarte multe facultăţi taxele se apropie de cele din anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Unde e mai bine să faceţi facultatea? La stat sau la privat? E mai bine să alegeţi varianta cu taxă la stat decât cea particulară? Specialişti şi studenţi care au trecut prin aceste exeperienţe vă dau câteva idei în pagina 4.
  • Şi dacă sunteţi dornici să vă puneţi cu burta pe carte, poate că nu ar fi rău să faceţi două facultăţi în acelaşi timp. Sau e mai bine să fie făcute pe rând? La ce să vă aşteptaţi dacă vă gândiţi la astfel de variante aflaţi din prezentul ghid, la pagina 5.
  • Ca să facă rost de bani, sunt universităţi în ţară unde şefii s-au gândit să accepte ca admiterea să fie fără examen sau concurs de dosare. Doar în schimbul unei taxe de 5.000 de euro pe an.
  • Pentru a studia la o facultate, există şi varianta finanţării prin credite luate de la bănci. Lista instituţiilor bancare şi oferte concrete pentru cei care vor să înveţe cu bani împrumutaţi vi le explicăm în pagina 7.
  • Şi cum după studenţie urmează o carieră, un prim pas pe care bobocii îl pot face ar fi să se înscrie într-o organizaţie studenţească. Ce avantaje ar avea dacă fac o astfel de alegere aflaţi din pagina 8.
  • Studenţia nu e completă fără distracţie. Pentru a vă satisface curiozităţile şi pentru a afla ce e special în materie de distracţie, dar şi de culturalizare în cele mai importante centre universitare din ţară, dedicăm trei pagini din supliment acestui subiect.