Mai puţini turişti străini la frontieră, dar mai mulţi în hoteluri

Mai puţini turişti străini la frontieră, dar mai mulţi în hoteluri

Numărul de sosiri, înregistrat la frontieră, ale turiştilor străini în ţara noastră, a scăzut cu aproape 3% în luna mai a acestui an, faţă de aceeaşi lună a lui 2010, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Numărul de sosiri ale turiștilor străini, înregistrat la unitățile de cazare, a crescut cu 5,3% în mai 2011 față de mai 2010, până la 146,4 mii. Totodată, numărul de vizite făcute de către turiştii români în străinătate, înregistrat la frontieră, a crescut cu peste 6%. În acelaşi timp, sosirile în unităţile de cazare din România au înregistrat o creştere cu 7,4% şi înnoptările o scădere cu 3,9%. În perioada 1.01.2011 – 31.05.2011, atât sosirile, cât şi înnoptările în unităţile de cazare au înregistrat creşteri cu 9,9%, respectiv, cu 4,7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Sosirile turiştilor români în unităţile de cazare au reprezentat, în luna mai 2011, 75,0% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,0% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna mai 2010. În plus, sosirile în hoteluri deţin în luna mai 2011 o pondere de 79,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 10,0% faţă de luna mai 2010.

Înnoptările înregistrate în unităţile de cazare în luna mai 2011 au însumat 1393,4 mii, în scădere cu 3,9% faţă de cele din luna mai 2010. Înnoptările turiştilor români au reprezentat, în aceeaşi lună, 79,2% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,8%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna mai 2011 a fost de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,1% faţă de luna mai 2010. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 31,2%.

Ne puteți urmări și pe Google News