Magistraţii nu mai vor să judece procesul FNI - Sibiu
- Virgil Burl ă
- 29 septembrie 2011, 19:31
Judecătorii Tribunalului Sibiu au decis încetarea procesului penal împotriva Ioanei Maria Vlas şi a celorlalţi opt inculpaţi în dosarul FNI - Sibiu. Sentinţa nu este definitivă.
Dosarul a început pe 22 martie şi, după mai multe termene, judecătorii au considerat că acesta nu se mai poate judeca având în vedere că a mai avut loc un proces cu acelaşi subiect, fiind admisă excepţia "autorităţii de lucru judecat". Ioana Maria Vlas, fost preşedinte al SOV Invest SA (societatea care administra Fondului Naţional de Investiţii), Marian Petrescu, preşedinte - director general al SOV Invest şi Mihaela Sima, director economic al aceleaşi societăţi erau acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
5.300 de păgubiţi Alături de aceşti, alţi şase inculpaţi au fost trimişi în judecată şi acuzaţi de complicitate la înşelăciune. Ioana Maria Vlas a fost trimisă în judecată, în martie 2011, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la Fondul Naţional de Investiţii.