Magistrați și milițieni folosiți de propaganda pentru decretul ceaușist de stopare a cazurilor de divorț. Material inedit din Scînteia despre neputința în fața violențelor domestice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

770, 779 sunt acum niște biete numere dar până în 1989 erau bocancii cu care regimul intra în viețile oamenilor, impunându-le cum să-și rânduiască viețile private. 770 este numărul decretului prin care Nicolae Ceaușescu interzicea întreruperile de sarcină, interdicție pe care mulți credincioși ar aplauda-o astăzi, dar motivația apariției normei legale nu avea nimic din discuțiile despre păcatul suprimării unei vieți, ci doar argumente economice și sociale. Creșterea natalității era parte din strategia unui ateu convins de ”construcție a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism”!

În toamna anului 1966, mai exact între 1 și 8 octombrie, Nicolae Ceaușescu a impus o serie de decrete menite să sporească natalitatea. O să spuneți că avea dreptate, că uite ce se întâmplă acum în Europa, dar metoda și, mai ales, felul în care a impus aceste măsuri au lăsat urme adânci în societate. Despre decretul 770, privind interzicerea avorturilor, s-a vorbit mult, despre crima arestărilor, despre chiuretaje făcute în încăperi insalubre, despre copiii aruncați în orfelinate, dar 779 a avut și el urmări grave.

Divorț, misiune imposibilă

Prin decretul 779, din 8 octombrie 1966, se modificau prevederi din Codul Familiei, scopul fiind stoparea divorțurilor, ca și cum doi oameni care stau împreună fără a-și dori asta fac plozi pe scară rulantă.

Se impunea o taxă uriașă de timbru, perioadă de împăcare, în care pe nimeni nu interesa cum conviețuiesc cei doi și se cereau probe privind motivul despărțirii, lucru care a dus la apariția unei adevărate ”profesii”, cea de ”martor de divorț”. Mai mult, soții care depuneau divorț erau convocați la comitetele de partid din intreprinderile unde lucrau pentru a fi mustrați și convinși să renunțe, iar divorțul, odată pronunțat, rămânea la dosarul de cadre ca o pată.

Am găsit în Scînteia, oficiosul PCR, un material din decembrie 1966, când multe din consecințele decretelor aberante nu erau încă resimțite, dar care folosește judecători de la Tribunalul București și de la Judecătoriile de raioane (sectoarele de astăzi), milițeni, procurori și funcționari. Magistrații laudă efectele decretului 779, scoțând în evidență numărul mare de familii care renunțaseră deja la despărțire, ca și cum o familie în adevăratul sens al cuvântului era întărită de lipsa banilor pentru a plăti divorțul! Ceilalți dau exemple de cazuri în care separarea și divorțul sunt permise, dar e vorba doar de violențe domestice sălbatice.

Câteva constatări peste decenii

Trecând peste aberantele piedici puse de stat în calea celor care aleg în consens să nu mai continue să trăiască împreună, nu pot să nu remarc cum se vorbea în 1966, ca și în 2026, de neputința autorităților în fața abuzurilor domestice. Și astăzi, când seturi întregi de legi au fost experimentate, unele cazuri și fraze ale oamenilor legii sunt perfect valabile. Și o ultimă constatare, animalul e animal indiferent de regimul sub care trăiește.

Un cuvânt și despre autorul textului de acum 60 de ani, George-Radu Chirovici nu era doar un reporter, el a scris cărți de poeme, ficțiune și de reportaje literare.

În fine, expresia ”Sala Pașilor Pierduți” este disputată de practicanții Dreptului bucureșteni cu francmasonii, care denumesc ”foaierul” Templelor în același fel. În Palatul Justiției de pe Splaiul Dâmboviței, ”Sala Pașilor Pierduți” este impresionantul hol de la parterul clădirii.

Materialul ”Rezonanțe noi în sala pașilor pierduți...” este o anchetă socială, cum afirmă însuși autorul, George-Radu Chirovici, apărută în Scînteia din 15 decembrie 1966

Sîmbătă 10 decembrie, amiază. Urc treptele Sfatului popular al raionului „30 Decembrie“. S-a oficiat o căsătorie şi o mulţime veselă iese din clădire. Îi privesc pe cei doi, mireasa şi mirele, şi le urez în gînd ca toată viaţa să păstreze parfumul tare, esenţial al zilei în care şi-au unit vieţile sub semnele splendide şi larg deschise ale Iubirii şi Răspunderii. DAR DACĂ...?

Dar dacă iubirea şi răspunderea încetează...

Pe chipul interlocutorului nostru, tovarăşul Gheorghe Paşa, preşedintele Tribunalului Capitalei, trece o umbră.

— În ultimul timp s-a discutat pe larg despre uşurinţa cu care s-au întemeiat multe căsnicii, uşurinţa cu care mulţi soţi s-au adresat justiţiei cerînd desfacerea căsătoriei, uşurinţa cu care ea s-a acordat de multe ori. Nu este cazul să revenim, aş vrea să arăt doar că anual se oficiau în Capitală circa 18 000 de căsătorii şi se intentau circa 12 000 de acţiuni dedivorţ.

Îi prezentăm tovarăşului Gh.Paşa o statistică ad-hoc, întocmită de noi, privind două capitole: media lunară a acţiunilor de divorţ intentate în mai multe oraşe din ţară în cursul anului 1965 (coloana I) şi numărul total al acţiunilor de divorţ intentate după 8 octombrie 1966 — data apariţiei Decretului (coloana a II-a):

Brăila 63,4 11

Focşani 40,0 5

Galaţi 85,1 13

Luduş 9,6 2

Odorhei 14,2 2

Oradea 73,2 2

Tg. Mureş 53,2 9

Tîrnăveni 11,4 0

— Această statistică, ne spune domnia-sa, confirmă concluziile la care am ajuns şi noi acum, după două luni de la apariţia Decretului nr. 779. Prima constatare, cea care se impune de la sine aproape, este că noua legislaţie are un puternic ecou asupra conştiinţei oamenilor. Evident, este prematur — au trecut de abia două luni — să facem: generalizări. Este de netăgăduit însă că efectele noii legislaţii se fac simţite cu tărie. Primim mult, mult mai puţine — e vorba de tribunalele populare din cele opt raioane ale Capitalei — acţiuni de divorţ.

— Ce s-a întîmplat cu acţiunile de divorţ aflate pe rol la 8 octombrie ?

— Din cele 5 801 de acţiuni în această situaţie, astăzi se stăruie, cerînd judecarea, în 112.

— Restul ?

— 425 de acţiuni s-au stins prin împăcarea părţilor (417 la instanţele de fond şi 8 la instanţa de recurs). Tot în această perioadă, au fost retrase 260 de acţiuni. 5 acţiuni s-au anulat prin neplata taxei de timbru. Restul justiţiabililor urmează să-şi clarifice situaţia în lunile ce vin.

— Remarcăm că din dosarele„clare", doar în 112, adică circa 14 la sută, se stăruie.

— Desigur, şi acest procent ne face să privim cu optimism desfăşurarea ulterioară a acţiunii de „actualizare“, ca s-o numesc aşa, a vechilor procese de divorţ. Sarcina de cea mai mare importanţă pentru noi, judecătorii, la ora de faţă, este aceea de a salva cu mai multe cămine. Este o mare bucurie atunci cînd constaţi că doi oameni, dezbinaţi de oarecare împrejurări, pleacă de aici, după stăruinţele judecătorului, împăcaţi. Repet, avem toate motivele să fim optimişti.

CEI „VECHI“ ŞI CEI „NOI“

Convorbirea noastră continuă cu tovarăşii Georgeta Nicolescu, locțiitor al preşedintelui Tribunalului popular raional „Nicolae Bălcescu“, şi Mihai Roman, preşedinte al Tribunalului popular raional „Griviţa Roşie“.

—În raionul nostru (N. Bălcescu — n.n.) s-au stins 121 de acţiuni de la apariţia Decretului. Am avut în faţă numeroase cazuri în caresoţii, chiar fără stăruinţa noastră, au declarat că se împacă ; era limpede că se iubeau şi că numai un accident îi adusese în faţa instanţei. E vorba în special de tineri, pe care doar orgoliul îi împiedica să se împăce.

— Dar nu acestea sînt cazurile complicate, precizează tov. Mihai Roman. Judecătorul are o misiune de mult mai mare răspundere acolo unde cei doi, uitînd de copii, sînt orbi şi surzi la argumente. Adevărata satisfacţie o ai atunci cînd, după o muncă de lămurire grea, îndelungată, stăruitoare, reuşeşti să reinstaurezi pacea între doi oameni.

— Cîte acţiuni noi de divorţ s-au introdus după 8 octombrie ?

— În raionul „Nicolae Bălcescu“ 9.

• În raionul „Griviţa Roşie" 8. (În întreaga Capitală, 64 — no.).

— În legătură cu cei care după şedinţa de conciliere stăruie în acţiune, care este situaţia ? (în ambele raioane există 11 asemenea cazuri).

—E vorba, în general, de căsnicii care există numai de jure, ele de facto fiind desfăcute de 2—3—4 ani. Defta Mihai şi Defta Ioana, de pildă, sînt soţi doar cu numele. El domiciliază în Bd. 1 Mai 96, ca în str. Temişana 55. Statistica înregistrează aici o familie. Dar cei doi s-au despărţit, fiecare îşi duce viaţa separat. Copilul ? Mihai Defta, salariat la I.T.B., plăteşte o pensie alimentară. Urmarea : alte două „căsnicii“ nelegale (să le spunem pe nume, concubinaje),

CÎND SE ELUDEAZĂ LEGEA, CE FACE LEGEA ?

Există o categorie de soţi care, fără să mai aştepte hotărîrea justiţiei, pornesc să-şi facă „dreptate“ singuri. În această situaţie se află Aurel Cîrstoiu, din str. Vigoni nr.8, salariat la Combinatul de Cauciuc „Jilava“. Refuză să-şi primească soţia în locuinţă (sau propune soluţii revoltătoare) şi locuieşte acolo cu concubina sa Maria Niculescu.

Întrucît ambii soţi cît şi concubina sînt salariaţi ai aceleiaşi întreprinderi, se cuvine ca tovarăşii lor de muncă să examineze cu toată grija şi cu toată fermitatea această situaţie anormală. În ultima vreme se semnalează o creştere a numărului de cazuri în care una din părţi, de obicei soţul, alungă din locuinţă pe cealaltă. Discutăm de Tănase Marin, lăcătuş la I.C.S.I.M. — şantierul Berceni. În ziua de 12 octombrie, nu cu mult înainte de miezul nopţii, soţia sa soseşte la secţia de miliţie ducînd în braţe copilul de 2 ani.

Cu toate insistenţele organelor de miliţie, precum şi ale procurorului de serviciu, Tănase Marin refuză în continuare s-o primească în locuinţă. Mama şi copilul au fost adăpostite la secţia de miliţie pînă dimineaţa, întrucît legalmente nu s-a putut lua nici o măsură. Discuţia dusă cu Tănase Marin — inutil de reprodus — ne arată că omul este cu totul impenetrabil; refuză cu ostentaţie orice argumente cantonîndu-se în muţenie, răspunsuri evazive sau vagi ameninţări la adresa soţiei.

Ion Iancu, Calea Văcăreşti 123, în repetate rînduri şi-a alungat — de multe ori în puterea nopţii — fosta soţie, cu care îşi împarte locuinţa, şi pe cei trei copii. Ciobanu Florica, din Calea Ferentari 145, este izgonită împreună cu cei doi copii mici şi adăpostită de vecini.

— Din nefericire, asemenea cazuri nu sunt foarte rare, ne spune tovarăşul locotenent-colonel demiliţie Dragu Cristea, comandantul secţiei 8. Este un spectacol trist; apar aici, la noi, o femeie sau alta, nemaiputînd vorbi de spaimă, de multe ori cu un copil sau doi, alungate de soţi. Altele se adresează procuraturii, altele, poate cele mai multe, nu întreprind nimic. Cîteva exemple din ultima vreme : Virginia Lupu, din str. Învingătorilor nr. 18, a fost izgonită din locuinţă în puterea nopţii, împreună cu mama sa şi cu fiul. Vecinii ne-au reclamat situaţia din familia Căileanu, str Vlad Judeţul 25—27, unde soţul, Ioan, alungă din locuinţă pe cei patru copii.

Acestea, ca şi celelalte cazuri asemănătoare, reprezintă exemple flagrante de situaţii cînd legile limpezi, fireşti, de comportare omenească sunt înlocuite cu monstruosul drept al pumnului. Brutalitatea, încercarea de a substitui dreptului dreptul barbariei trebuie sancţionate ; este inadmisibil ca asemenea indivizi certaţi nu cu morala, ci cu însăşi ideea de omenie să se bucure de impunitate.

— Ce faceţi un asemenea, situaţii ? — îl întrebăm pe interlocutorul nostru.

— Le îndrumăm la Institutul medico-legal (pe cele care vor să-şi scoată un certificat medical de care, eventual, să uzeze) sau la tribunal, pentru a cere reintegrarea în spaţiul locativ prin ordonanţă prezidenţială. Dispoziţiile în vigoare nu ne permit să acţionăm altfel. Cine poate rezolva aceste probleme, în special cînd e vorba decopii?

— Mijloacele noastre sunt destulde reduse în aceste situaţii, ne declară tovarăşa Aura Vaniek, şefa Biroului de autoritate tutelară de la Sfatul popular al raionului „30 Decembrie“. În afara mijloacelor curente de care ne servim — şi care uneori dau rezultate bune, alteori nu — avem posibilitatea de a ne adresa instanţelor judecătoreşti. Situaţiile despre care vorbiţi, situaţii de care avem cunoştinţă şi noi, au caracter de urgenţă. Nu există însă dispoziţii legale în acest sens.

Ne confirmă tovarăşul Radu Popescu, locţiitor al procurorului-şefal Capitalei. „ Rezolvarea acestor cazuri este dificilă. Procedura este lungă şi complicată în raport cu urgenţa situaţiei. Practic, o femeie alungată cu un copil sau doi nu poate fi reintegrată in spaţiu — ca să nu discutăm decît acest aspect al problemei — decît după o ordonanţă prezidenţială. Plîngere, termen, judecare, pronunţare, toate acestea durează. În acest timp, soţul nu poate fi „deranjat“ de nimeni”.

— Nu pot fi încadraţi intr-un alt text de lege ?

— Nu. Ceea ce e grav, este pornirea acestor indivizi de a eluda prevederile legii. Conştienţi de faptul că tribunalele nu acordă cu uşurinţă divorţul, mai cu seamă soţilor cu copii, ei acţionează decapul lor. „Divorţează“ singuri, în condiţiile despre care vorbim.

— La ce concluzii vă duce practica dumneavoastră curentă ?

— În primul rînd la aceea că ordonanţa de reintegrare în spaţiu nu este suficientă. Şi nici eficientă. Sunt unii care la cinci minute după plecarea executorului judecătoresc o alungă din nou pe femeie. Se impune revederea legislaţiei actuale în sensul îngrădirii acestor acţiuni anti-sociale și pedepsirii vinovaţilor, al ocrotirii celor vătămaţi. Aceste fapte prezintă un grad înalt de periculozitate socială. Ne asociem întru totul acestei propuneri.

Legislația anti-divorț a lui Ceaușescu

Noua legislaţie a divorţului, complex de măsuri menit să ducă la consolidarea familiei, la creşterea responsabilităţii sociale a individului, precum şi la asigurarea unui climat favorabil pentru dezvoltarea armonioasă, echilibrată a copiilor a intrat în vigoare de două luni. Salutată cu căldură, noua lege îşi arată de pe acum roadele.

Sînt semne că fenomenele negative pe care legiuitorul a urmărit să le combată încep să se restrîngă și să piardă din virulență. Continuă însă să apară unele aspecte negative pe care ancheta noastră le relevă. Ni separe superfluu să revenim asupra pericolului pe care îl reprezintă toate aceste manifestări anti-sociale împotriva cărora nu suntem încă înzestraţi cu legi suficient de puternice. Pedepse exemplare pentru cei care fac din forţa pumnului lor singura lege pe care o cunosc — iată o necesitate care trebuie satisfăcută fără întîrziere.