După o pauză de nouă ani, trupa americană şi publicul român "au fuzionat" pe ritmuri de heavy-metal, într-o simbioză perfectă.
Atât de aproape, indiferent de cât de departe te afli (So close, no matter how far)“, un vers din celebra baladă „Nothing Else Matters“, pare să fi fost, în ultimii nouă ani, deviza celor peste 20.000 de fani Metallica aflaţi miercuri seara pe Stadionul Cotroceni, la cel de-al doilea concert al trupei americane în România. Chiar dacă pletele au fost tăiate şi cerceii scoşi din urechi, fanii care îi ascultau în anii ’80 sau i-au văzut la Bucureşti în 1999 nu numai că au rămas fideli trupei de suflet, dar i-au primit pe cei de la Metallica cu un entuziasm rar întâlnit la publicul român. La fel de exaltaţi au fost şi spectatorii tineri, adolescenţi şi chiar copii, care au asistat pentru prima dată la un concert al trupei preferate. Ploaia şi frigul n-au mai contat deloc pentru publicul român, care a vibrat odată cu coardele chitarelor lui Kirk Hammett şi Robert Trujillo, a bătut din palme în ritmul tobelor lui Lars Ulrich şi a cântat la unison cu James Hetfield, încă de la începutul show-ului, pe piese precum „Creeping Death“, „Harvester of Sorrow“ sau „Welcome Home (Sanitarium)“. Hitul „Master oh Puppets“, care a ocupat locul al treilea într-un clasament VH 1 al celor mai bune piese heavy-metal, interpretat în forţă, a dezlănţuit mulţimea adunată pe Cotroceni.
„Vreţi să mai cântăm? Sunteţi vii?“, a incitat solistul James Hetfield publicul, şi răspunsul a venit pe mii de voci. Peste doar câteva minute, însă, doar muzica a mai vorbit, pe balada „Nothing Else Matters“, unul dintre cele mai speciale momente ale show-ului. „Nimic altceva nu mai contează“, a cântat publicul român, iar Hetfield, care a „cedat“ microfonul spectatorilor, a mai avut o singură replică: „Aşa e!“. „Mulţumim! Metallica vă iubeşte“ Spectatorii s-au dezlănţuit din nou, cu „Sad But True“, iar câteva flăcări, artificii şi efecte sonore cu rafale de mitralieră şi bombe au prefigurat, aproape apocaliptic, piesa „One“, povestea unui soldat mutilat fizic, captiv în propriul trup, dar a cărui minte funcţionează perfect.
„Enter Sandman“, cântată de un stadion în extaz, a încheiat, după o oră şi 45 de minute, cel de-al doilea concert în România, însă veteranii heavy-metalului au revenit la bis, cu încă trei piese. „Mai sunteţi aici?“, a glumit Hetfield.
„Ştiţi de ce mă aflu eu aici? Pentru că-mi place al dracului de mult“, a adăugat el. După nouă ani, o aşteptare prea lungă pentru fanii români şi o pauză prea mare pentru Metallica („Sunt singurul care crede c-ar trebui să venim aici mai des decât o dată la nouă ani?“, a întrebat bateristul Lars Ulrich, în timp ce ieşea de pe scenă), membrii trupei au promis că vor reveni în curând. „Mulţumim! Metallica vă iubeşte“, au fost cuvintele care au „tras cortina“ la finalul unui show magic.