Magic Johnson, avere de peste un miliard de dolari. Cum a reușit fostul sportiv să câștige sume colosale
- Maria Pană
- 21 august 2024, 20:10
Magic Johnson, unul dintre cei mai faimoși sportivi din toate timpurile are și o avere pe măsură. Fosta legendă a baschetului a reușit să strângă peste un miliard de dolari.
Avere din sport, dar și din afaceri
Magic Johnson a fost unul dintre cei mai mari apărători din istoria baschetului. El a fost un membru esențial al echipei olimpice americane cunoscută sub numele de „Echipa de vis”. Această echipă legendară a inclus nume mari în baschet precum Michael Jordan, Charles Barkley, Scottie Pippen și David Robinson. După cum era de așteptat, Dream Team a dominat Jocurile Olimpice la care a participat, asigurând fără efort medalia de aur.
După succesul său olimpic, Johnson s-a întors pentru scurt timp în NBA în 1996, înainte de a se retrage din nou. După ce și-a agățat pantofii de baschet în cui, Johnson a devenit un om de afaceri de succes, demonstrându-și perspicacitatea în afara terenului. Magic, alături de partenerii săi, au făcut o investiție masivă prin achiziționarea echipei WNBA Los Angeles Sparks.
Afaceri de miliarde
Achiziția a costat 2 miliarde de dolari. Apoi a participat și la cumpărarea Washington Commanders de la NFL pentru 6,05 miliarde de dolari. Legăturile sale cu Los Angeles Lakers au jucat, de asemenea, un rol în succesul său în afaceri. În 1994, a investit în echipă prin achiziționarea unui pachet de 5% dintre acțiuni pentru 10 milioane de dolari.
În 2011, Magic Johnson a vândut acele acțiuni pentru un profit substantial, între 50 și 60 de milioane de dolari. Portofoliul extins de afaceri al lui Johnson include investiții în echipe sportive, restaurante, o companie de asigurări de viață și cinematografe, toate acestea s-au ridicat cumulativ la o valoare netă de 1,2 miliarde de dolari. De altfel el a devenit și un filantropist, dar și un luptător împotriva SIDA. Pe de altă parte, magic Johnson a devenit și speaker motivational, având în vedere experința sa și în sport, dar și în afaceri.