Proiecţia a avut loc la Castelul Banffy, din Bonţida, aflată la 30 de kilometri de Cluj – una dintre locaţiile pline de magie ale festivalului. Iar forma show-ului în sine a fost cea a unui cine-concert, cu strănepoata lui Méliès, Marie-Hélène Lehérissey, care a narat poveştile, şi fiul ei, Lawrence Lehérissey, care a compus şi interpretat la pian o coloană sonoră pentru ele. Traducerea în română, din franceză, i-a aparţinut actriţei Ozana Oancea, care a şi interpretat replicile personajelor cu multă savoare.
Având în vedere că această ediţie TIFF stă partial sub semnul lunii pline şi joviale a lui Méliès, pe zidul castelului vechi a fost proiectat un spot care semăna cu o lună plină.  Asta în timp ce luna reală, parcă mai plină, plutea în spatele spectatorilor, înconjurată de o aură.
Strănepoata lui Méliès a făcut şi câteva glume delicioase. Atunci când, într-unul dintre filme, o prinţesă era închisă într-un palat, ea a glumit că aceasta este prizonieră la Bonţida.
Méliès, mereu în căutarea unei noi iluzii
Deşi Méliès este cunoscut mai ales penru minunatul "Călătorie spre lună", din filmele proiectate la TIFF s-a putut vedea că avea mult mai multe idei şi că, magician la origine, era mereu în căutarea unui noi iluzii. Paradoxul este că juca mulţi magicieni în filmele sale, dar "prestidigitaţia" era obţinută din montaj, în timp ce adevăratul truc magic era felul în care s-a folosit de montaj. Fie că era omul-orchestră – pe un şir de scaune alăturate stătea câte un Méliès care cânta la câte un instrument – fie că juca şi un om de ştiinţă, dar şi un cap "de cauciuc" care se umfla cu ajutorul unei pompe în acelaşi cadru, imaginaţia lui Méliès nu avea limite.
Jucând în majoritatea poveştilor sale – în roluri de magician, iluzionist, om de ştiinţă, ba chiar şi drăcuşor, Méliès se vede ca un performer desăvârşit, plin de energie şi idei, de parcă toată creativitatea lui ar urma să explodeze.
Unele dintre efectele special pe care le obţinea în filmele sale te fac să iţi că a activat la începutul secolului XX şi nu ceva mai târziu. Şi în fiecare cadru reuşea să scoată senzaţia de static (toate arătau ca nişte tablouri vii) şi să creeze energie cinetică.
Nu-i de mirare astfel că Martin Scorsese i-a dedicat lui Méliès un film despre dragostea pentru filme, proiectat tot duminică la Cluj. "Hugo 3D", despre redescoperirea operei lui Méliès, printre altele, este un film cald, emoţionant, despre cum "imaginile mişcătoare" pot să ne mişte, dar şi o completare a portretului unui artist care merită să fie ţinut minte.