Mafia îl vrea mort pe Roberto Saviano până la Crăciun

Mafia îl vrea mort pe Roberto Saviano până la Crăciun

Mafia din Napoli plănuieşte să îl ucidă până la Crăciun pe scriitorul Roberto Saviano, autorul best-seller-ului "Gomorra", anunţă Reuters.

Saviano, de 29 de ani, trăieşte ascuns, sub paza poliţiei, 24 de ore din 24, de acum doi ani. La acea dată, Camorra, cum e cunoscută Mafia în oraşul său natal, a decis să îl pedepsească pentru uriaşul succes al cărţii sale, care e bazată pe propriile investigaţii.

Cartea s-a vândut în 1,2 milioane de copii în Italia şi a fost tradusă în 42 de limbi. De asemenea, ea a stat la baza unui film. Drept urmare, Mafia este şi mai mânioasă şi vrea ca Saviano şi gărzile sale de corp să fie ucise cât mai repede.

Clanul Casalesi a trecut de la ameninţare la acţiune şi îl vrea mort pe Saviano până la Crăciun, au acris ziarele italiene.

Poliţia din Italia cercetează cazul. "Am încercat să verificăm adevărul din spatele acestei ştiri", a declarat Franco Roberto, un coordonator unei echipei locale din Napoli ce luptă împotriva organizaţiei Camorra.

Camorra este implicată la toate nivelurile în Napoli şi în zonele înconjurătoare, de la taxele de protecţie la droguri şi chiar la eliminarea deşeurilor, aşa cum arată cartea lui Saviano.

Saviano a devenit un simbol al luptei îmăpotriva crimei organizate.

Ieri s-au împlinit doi ani de când scriitorul trăieşte sub escortă. De când a fost forţat să plece de acasă, singura sa companie au fost poliţiştii care îl protejează.

Ne puteți urmări și pe Google News