Lustraţie la picior de lemn: nimeni nu se simte în pericol

Lustraţie la picior de lemn: nimeni nu se simte în pericol

Tardivă, noua lege a lustraţiei îl ţine la adăpost pe Voiculescu, nu-l sperie pe Hrebenciuc, îl „uită” în mod misterios pe Stolojan şi îi prinde la vârf doar pe Silvian Ionescu sau pe Şerban Mihăilescu.

La un pas de adoptare în parlament, legea lustraţiei nu le dă mari emoţii foştilor nomenclaturişti, câţi mai sunt, după 20 de ani, în poziţii publice de top. Noua listă a lustrabililor de renume este extrem de scurtă.

În forma actuală, Dan Voiculescu rămâne senator, în ciuda verdictului de colaborare cu Securitatea, Theodor Stolojan nu ar mai fi atins, ca fost responsabil cu o peraţiuni valutare, iar poziţiile de ex-UTC-işti ale şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, sau premierului Emil Boc nu-i fac lustrabili. Decât dacă ar fi fost retribuiţi.

Hrebenciuc se simte bine

Lustraţia după 20 de ani îl mai prinde secretar de stat pe fostul ofiţer CIE, actual PDL-ist Silvian Ionescu. În prezent şef al Gărzii de Mediu, nici acesta nu se simte însă ameninţat. „Ce legătură am eu? CNSAS a decis că n-am făcut poliţie politică”, a declarat ieri Ionescu pentru EVZ.

Într-un astfel de caz, legea cere retragerea în 3 luni. Lasă însă o „supapă”: încadrarea lustrabililor, prin concurs, pe posturi de directori în ministere. Lustrabilii aleşi - ca primarii sau parlamentarii - nu sunt însă înlăturaţi înainte de finalizarea mandatului. În cazul lor, se interzice candidatura pentru următorii 5 ani.

„Eu nu mă simt”, s-a grăbit să anunţe deputatul PC Sergiu Andon, fost procuror-şef raional înainte de 1989. La fel, Viorel Hrebenciuc spune că poziţia de secretar PCR la Bacău care i se atribuie e „o poveste”. „Nu sunt lustrabil, din nefericire pentru «prieteni»”, ne-a declarat el. Vizat ar rămâne senatorul Şerban Mihăilescu, fost secretar al Consiliului de Miniştri, dar şi nomenclaturiştii Ion Iliescu şi Octav Cozmâncă ori fostul UTC-ist Ioan Rus, care s-au declarat însă dezinteresaţi de funcţii publice.

Voiculescu, la adăpost

În cazul lui Voiculescu, procesele lungi cu CNSAS-ul îl ţin în afara lustraţiei. Nici Stolojan nu intră, responsabilii cu operaţiunile valutare evaporându-se din lege între Senat şi Cameră. PSD-istul Florin Iordache acuză PDL că „a scurtat legea”. Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, neagă. „Noi am restrâns la lucrurile care ţin de regimul opresiv, pentru a evita riscul ca legea să devină neconstituţională. Din acelaşi motiv s-a introdus şi amendamentul în legătură cu retribuirea”, explică Anastase.

„Ce legătură am eu cu lustraţia? Am decizia CNSAS că nu am făcut poliţie politică. Eu nu discut pe principii, pe ipoteze. Să vedem întâi legea finalizată.“, SILVIAN IONESCU, secretar de stat, PDL

„Nu sunt lustrabil, din nefericire pentru «prieteni». Astea (funcţia de secretar al PCR cu probleme economice la Consiliul Judeţean Bacău - n.r.) sunt poveşti!“, VIOREL HREBENCIUC, deputat PSD

DAN PAVEL E RESEMNAT

„Legea lustraţiei este tardivă şi nedreaptă”

Florin Ciornei

Legea anticomunişti vine cu 20 de ani întârziere pentru că nu mai are pe nimeni important de lustrat. Foştii comunişti sunt deja pensionari. Aceasta este opinia politologului Dan Pavel, semnatar al Proclamaţiei de la Timişoara. Dan Pavel afirmă că legea lustraţiei este „tardivă, nedreaptă şi lipsită de sens”.

„În martie 1990 când am semnat Proclamaţia de la Timişoara, la al cărui punct 8 se prevedea interdicţia ca foştii comunişti să ocupe funcţii în stat, ideea avea sens şi trebuia făcută în primii doi ani de la schimbarea regimului. Acum e prea târziu. Răul a fost deja făcut. Oamenii care au ocupat cele mai înalte funcţii în stat au făcut ce au vrut. Ideea era să blochezi oameni precum Ion Iliescu. Foştii demnitari comunişti sunt deja la pensie şi nu mai e nevoie să le interzici să candideze. Iliescu nici nu mai candidează”, a declarat pentru EVZ Dan Pavel.

El consideră „e o nedreptate să le interzici celor care au avut funcţii mici în comunism să candideze după ce cei importanţi au ocupat funcţii înalte şi au făcut tot ce au vrut timp de 20 de ani”.

„Le interzicem celor cu funcţii mici în comunism, dar ce ne facem cu foştii ofiţeri KGB, GRU care au servit puterea sovietică?”, se întreabă retoric Dan Pavel. În opinia sa, legea lustraţiei este contestabilă la CEDO deoarece încalcă drepturile omului.

Ne puteți urmări și pe Google News