Ludovic Orban, ACID la adresa Guvernului. Trebuie remaniat în totalitate. Ce spune despre Dăncilă

Ludovic Orban, ACID la adresa Guvernului. Trebuie remaniat în totalitate. Ce spune despre Dăncilă

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat vineri, la Arad, unde a avut întâlniri cu conducerile filialelor judeţene ale partidului, în cadrul unui calendar care prevede întruniri la nivel judeţean şi în formatul regiunilor de dezvoltare, că actualul guvern "trebuie remaniat în totalitate". Liderul PNL a apreciat că niciunul dintre miniştri nu ar fi avut rezultate în domeniile pe care le-au condus, fapt care ar fi determinat "crize în toate sistemele publice", potrivit Agerpres.

"Guvernul acesta trebuie remaniat în totalitate, iar faptul că remanierea - aşa cum au declarat cei din conducerea PSD - o decide premierul Dăncilă, e o glumă proastă. Dăncilă nu decide nimic, nu decide nici măcar ordinea paginilor când citeşte un discurs, d-apoi să decidă dacă remaniază sau nu remaniază vreun ministru. Remaniere totală, aceasta este singura soluţie pentru că un guvern atât de prost nu a existat în istoria modernă a României. (...) În ceea ce mă priveşte, toţi sunt catastrofali pentru că aproape în fiecare domeniu de activitate este un dezastru. (...) Niciunul nu a avut rezultate, performanţe, şi există, practic, crize în toate sistemele publice", a afirmat Orban. Ludovic Orban a susţinut că genul acesta de întâlniri va continua sâmbătă, la Timişoara, unde se vor reuni conducerile organizaţiilor judeţene şi primarii PNL din Regiunea Vest, discuţiile urmând să aibă ca teme probleme din regiune şi adoptarea unor priorităţi ce vor fi puse în practică în situaţia în care liberalii vor ajunge la guvernare.  Preşedintele PNL s-a aflat vineri la Deva şi Arad unde a avut întâlniri cu conducerile filialelor judeţene ale partidului, în cadrul unui calendar care prevede întruniri la nivel judeţean şi în formatul regiunilor de dezvoltare.