37 la sută din tinerii musulmani britanici ar prefera sharia în locul legilor țării. Ba, mai mult, sunt de părere că musulmanii care își schimbă religia ar trebui uciși.

Sunt rezultatele sondajului de opinie realizat acum mai bine de zece ani de un think tank britanic numit Policy Exchange. Între timp, tinerii de la acea vreme, cu vârste cuprinse atunci între 16 și 24 de ani, s-au transformat în bărbați și femei în toată firea. Nu par însă să-și fi schimbat însă ideile.

Eliza Manningham-Buller, fosta șefa a MI5, a declarat că nu mai puțin de 100 de mii de musulmani britanici susțin că atacurile din iulie 2005 asupra Londrei au fost pe deplin justificate.

E o evidență pentru toată lumea că islamiștii sunt o minoritate printre musulmanii britanici, dar evenimentele recente demonstrează în toată lumea că minoritățile zgomotoase au mai mult succes când e vorba să-și impună propriile revendicări. Iar radicalii islamiști nu duc lipsă de curaj.

Unii dintre ei cer deschis aplicarea sharia în Marea Britanie. Chiar anul acesta, un grup de academicieni, teologi și oameni de drept i-au cerut fostului ministru de Interne britanic, Amber Rudd, să reglementeze problema consiliilor sharia din Regatul Unit.

Răspunsul a venit prin vocea unui purtător de cuvânt: „Legea sharia nu are jurisdicție în Marea Britanie. Noi nu vom susține sau facilita astfel de consilii ca o alternativă la legile țării. În Marea Britanie, avem o tradiție a libertății și toleranței religioase, de care beneficiază oameni de diferite credințe. Guvernul nu are intenția să-și schimbe această poziție.”

Dar guvernul britanic pare să mai aibă o tradiție, mai pușin lăudabilă. aceea de a nu lua măsurile care se impun față de islamismul agresiv. Reglementate sau nu, tribunalele sharia există și reprezintă o justiție paralelă. Sunt între 30 și 85 de astfel de consilii în Marea Britanie, iar explicațiile că nu e vorba de curți și nici de judecători sunt de-a dreptul puerile.

De altfel, toată lumea recunoaște că aceste tribunale se ocupă preponderent de divorțuri, privând practic femeile de drepturile de care ar fi avut parte dacă s-ar fi aplicat legislația britanică.

Dar legile sharia nu se aplică numai în consilii, ci și pe stradă, unde cei care vând alcool sau se îmbracă indecent sunt avertizați și pedepsiți de milițiile drept credincioșilor islamici.

Despre islamizarea treptată a Marii Britanii vorbește și best-seller-ul „Londonistan: Cum creează Marea Britanie un stat terorist în interiorul granițelor ei”, publicat în 2006 de jurnalista britanică Melanie Phillips.

„Londra a devenit epicentrul european al Islamismului militant (...) Aici se promovează ideile islamiste, se recrutează jihadiști și se finanțează teroarea islamică și extremismul”.

Phillips spune că autoritățile britanice au judecat de la bun început greșit amenințarea terorismului islamist și au angajat țara intr-o politică de negare a acestei amenințări, de auto-învinovățire și ascundere a capului în nisip. „Marea Britanie este acum blocată într-o spirală a decadenței, a urii de sine și a sentimentalismului, încât este incapabilă să vadă că se îndreaptă spre dispariția culturală.”

Concluziile lui Melanie Phillips sunt dure, iar argumente există din plin. Marea Britanie se află pe un drum extrem de periculos. Cu toate acestea, presa mainstream a tratat cartea cu o superioritate dezarnantă. Ziaristul de origine indiană Kenan Malik scrie în The Independent că Melanie Phillips are multe idei identice cu ale islamiștilor:

”Ambele tabere cred că ne aflăm într-o lume religioasă în care se înfruntă forțele binelui și ale răului. Amândouă taberele cred că numai religia poate să pună capăt comportamentului decadent și să restabilească o ordine morală. Amândouă taberele detestă faptul că din ce în ce mai mulți îmbrățișează un umanism care nu e legat de religie. Amândouă taberele văd Marea Britanie ca pe o societate desfrânată și dezordonată, care aleargă după satisfacții pe termen scurt, cu familii care se dezintegrează, copii sălbatici, violență, mizerie și vulgaritate pe străzi.”