În urmă cu un an avea un job călduţ în TVR şi o viaţă fadă. Acum trăieşte în Lisabona şi face bijuterii din lut, pe care le prezintă, într-o expoziţie, diseară, la Idelier Concept Store.
„Sunt Lola B. Lou. Locuiesc într-o casă albă cu ferestre roşii, într-un oraş cu tramvaie galbene. Am un băieţel foarte pistruiat. Fabric mărgele de toate mărimile, de toate culorile. Îmi place să plantez vise şi mi-ar plăcea să inventez un parfum din coajă de lime şi vrej de tomate.“ Aşa se prezintă pe internet. În spatele blogului pe care scrie zilnic poveşti despre viaţă, oameni şi coliere din lut, Lola este Graţiela Andrei. Iar „B. Lou“ - o prescurtare mai personală de la „biluţele“ pe care a început să le creeze şi să le coloreze din ianuarie 2008, când a plecat din ţară - împreună cu soţul Dan, fiul Vladimir şi căţelul Tam Tam.
Lola iese zilele astea în lume: de puţin timp se află în Bucureşti, iar în această seară îşi vernisează prima expoziţie cu vânzare. Până miercuri, cine are chef să o cunoască sau să-i cumpere bijuteriile jucăuşe, poate veni la Idelier, concept store-ul din casa de pe Lascăr Catargiu nr. 1. Aproximativ 40 de şiraguri - fiecare la preţ de 25 de euro - îşi caută stăpânele la târg. La miezul nopţii, spre casa de pe malul oceanului
„În primele două săptămâni, plângeam zilnic“, îşi aminteşte Lola cum a fost cu plecarea din ţară. Mai avusese o tentativă de plecare în 2004, în Australia, dar „un necaz“ i-a ţinut pe loc. În Spania au plecat la începutul anului. „Viaţa mea dinainte era plictisitoare. Aveam un job fix, cu program fix, cu rutina de rigoare (copywriter în TVR - n.r.). Nu mă mai mulţumea. Am zis că prefer să trăiesc aşa cum visez şi am hotărât să o rupem cu totul“, spune Lola. Au vândut casa, maşina, tot ce aveau în Bucureşti şi au decolat. Nu voia decât căldură şi un mal de mare şi libertatea care le lipsea în România.
Valencia nu le-a fost însă pe plac şi, într-un miez de noapte, s-au urcat în maşină şi-au pornit spre Portugalia. Lisabona. Nici aici nu mai fuseseră vreodată. La început, peisajul li s-a înfăţişat prea trist. Înainte să renunţe, însă, au mers spre Estoril. „Când am intrat acolo, am zis: «Asta e!». Era exact ce-mi imaginam. În două zile ne-am găsit casă pe malul oceanului şi ne-am întors după bagaje în Spania“. Lut colorat, inspirat de orice
În casa de pe malul oceanului, Lola face mărgele, iar soţul - grafică. „Acolo avem un cu totul alt stil de viaţă - fără program, fără şef... În fiecare dimineaţă mă trezesc cu aceeaşi bucurie. Am descoperit acolo că totul e când trăieşti prezentul, acolo găseşti şi inspiraţia, şi iubirea“, zâmbeşte femeia blondă, de 36 de ani, care-şi împarte dimineţile între răsărituri alături de Tam Tam, plimbări cu bicicleta şi sute de bile pe care le modelează în palme. Cu gândul la câte vreo filă de carte, vreo melodie, vreun suflet drag.
Mărgelele au venit pe lume din dorul de acasă: „Încercam să-mi găsesc un rost. Aşa m-am apucat. Şi de-atunci nu m-am mai oprit. Am făcut lut. Pe urmă s-a uscat şi nu ştiam dacă să-l vopsesc sau nu“. Şi l-a vopsit - în roşu, galben, bleumarin. Ca să spună şi-o poveste, a pictat pe el pisici, elefanţi, fluturi, maci, motive populare şi inimi. Colierele Lolei ajung în toată lumea, în special la românce plecate prin alte ţări, care o descoperă pe blog (lolafactory.wordpress.com). Dacă o întrebi, spune că mereu a căutat un mod de a se exprima mai bine, încă de când a ajuns la liceul de mecanică şi nu reuşea, cu niciun chip, să şlefuiască nişte capete de ciocan. Crede că talentul artistic i-a rămas de la mama sa, tehnician dentar, care „a plecat“ pe când Graţiela nu avea decât 5 ani. Lola e, de fapt, numele mamei sale. „Dar eu zic că «Lola» e o stare. Eu nu mi-o imaginez pe mama neapărat. «Lola» e un fel de lume cu oameni foarte frumoşi“.
LA ALEGERE. În engleză, portugheză sau română,
mesajele sunt personalizate după dorinţa clientei
JUCĂUŞE. Culorile să fie tari, modelul făcut de mână,
iar semnătura - mereu pe o ultimă bilă dintre cele 19
DRAG DE BUCUREŞTI
Căţei frumoşi şi zâmbete
„Mi-e iremediabil drag Bucureştiul. Bucureştiul meu e mai degrabă o stare. Am avut scurte momente când l-am privit cu ochi străin şi m-a durut. Nu-l iubesc cu mintea, ci cu inima, şi inimii puţin îi pasă de realitatea lui“, scrie Lola, pe blog, despre oraşul care a făcut-o cumva să plece, dar care-i lipseşte când e „dincolo“. A copilărit la Gara de Nord până la 18 ani, apoi a mai stat în Cotroceni şi câţiva ani lângă Dealul Mitropoliei. Când se bucură de soarele şi plaja din Portugalia - cu muzica lui K.D. Lang sau a lui Nelu Ploieşteanu în căşti - le duce dorul străzilor cochete de la Armenească sau din Moşilor. „Mă plimbam prin Bucureşti şi mi-am dat seama că e plin de clădiri urâte, dar eu trec peste asta, e ceva al meu. Mă uitam însă la feţele oamenilor. Ce puţini oameni zâmbesc!“, spune Lola uşor mâhnită. Dacă ar fi să plămădească un colier de pus la gâtul Bucureştiului, cu siguranţă l-ar face cât mai viu, cât mai colorat. „Totul e amorţit aici, oraşului îi lipsesc culorile. Nu ştiu dacă aş picta pe bile căţei frumoşi, copaci, flori. Sau mai degrabă zâmbete?!“, glumeşte femeia ştrengăreşte.
Recomandările noastre
