Logodnă în Cheeky Girls

Logodnă în Cheeky Girls

Gabriela Irimia, una dintre gemenele Cheeky Girls, şi iubitul ei, parlamentarul britanic Lembit Opik, s-au logodit la Roma, săptămâna trecută.

După doi ani de relaţie, Opik a făcut pasul cel mare şi i-a cerut mâna iubitei sale într-un decor romantic, la Fontana di Trevi. „În ziua în care m-a cerut de soţie, am fost la Fontana di Trevi şi fiecare dintre noi şi-a pus o dorinţă. Seara am mers la o cină romantică, după care Lembit m-a adus din nou la fântână, sub pretextul că ar vrea să o vedem şi noaptea, luminată. Când am ajuns acolo, a început să vorbească despre viitorul nostru împreună, apoi a scos o cutiuţă din buzunar, a îngenuncheat şi mi-a făcut propunerea“, a povestit Gabriela, care acum poartă pe deget un inel de platină cu diamante, de la Tiffany’s.

„Când i-am spus «Da», a început să plângă. Erau lacrimi de bucurie. Eu am fost prea fericită ca să plâng“, a mărturisit ea. „Am fost euforici toată noaptea. Ne-am plimbat pe străzi, apoi am băut şampanie în apartamentul de la hotel“, a completat Lembit Opik. Cei doi nu au fixat încă data nunţii şi nici nu vor să grăbească lucrurile, astfel că evenimentul ar putea avea loc în 2009 sau 2010, potrivit Sky News. Totuşi, cântă- reaţa a mărturisit revistei „Hello!“ că şi-ar dori o nuntă la un castel. Gabriela Irimia (25 de ani) şi Lembit Opik (43 de ani) s-au cunoscut în 2006, la un show de televiziune.

La vremea aceea, parlamentarul era logodit cu prezentatoarea meteo Sian Lloyd, pe care a părăsit-o pentru româncă. Lloyd, care între timp s-a căsătorit cu un multimilionar, a declarat, la vremea respectivă, că Opik este un beţiv zgârcit. Lembit Opik, membru al partidului Liberal-Democrat, este cunoscut în Marea Britanie pentru relaţia cu una dintre fetele Cheeky şi pentru îngrijorarea sa că un asteroid va lovi Pământul.

Ne puteți urmări și pe Google News