În România există multe locuri blestemate, în jurul cărora circulă tot felul de legende şi în care au fost înregistrate fenomene paranormale ce ar putea să fie oricând sursă de inspiraţie pentru scenariştii de la Hollywood, dar parcă dintre toate ies în evidenţă întâmplările de la Peştera Polovragi (considerată Triunghiul Bermudelor din Oltenia), biserica de la Şinca Veche, comorile din satul Dor Mărunt, fantomele de pe Dealul Luncanilor, casa din Costeşti, satul Poieni si Balta Vrăjitoarelor.

Locuri blestemate şi fenomene paranormale în România. Topul ciudăţeniilor începe cu Peştera Polovragi, despre care circulă legenda că este adevărata peșteă a lui Zamolxis, zeul suprem al geto-dacilor. Se spune că Zamolxis folosea peștera pentru a intra în adâncuri şi a ieși la cetatea Sarmizegetusei. Acesta ar fi fost deținătorul unor puteri uluitoare, fiind capabil să-și schimbe oricând înfățișarea din tânăr în bătrân.

Miturile despre daci au atras mulţi aventurieri care s-au gândit că aici ar putea găsi câteva dintre vestitele comori dacice. Toți au avut parte de morți tragice când au încercat să tulbure liniștea locului. Cică blestemul lui Zamolxis le-ar fi adus pieirea. În acest sens există inclusiv mărturiile transmise în popor despre ciobanii cărora le-au dispărut oile şi cele despre văcarii care au rămas fără vite.

Ea a mai fost numită Peștera lui Pahomie şi ascunde taine nebănuite. În „Polovragi, Monografie”, profesorul Nicolae Simionescu dezvăluie că o parte a denumirii se trage din existența unei câmpii „Poleo”. Adică locul în care se adunau vracii și inițiații dacilor.

De asemenea, cu privire la această peşteră atât de captivantă prin dimensiunea legendei şi nu numai, mai trebuie spus că eremiţii daci erau capabili să vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numită Polovraga.

Totodată, la Polovragi s-a referit şi poetul Mihai Eminescu în poemul „Memento mori”. În urmă cu un secol, când speologii au cercetat peștera în premieră, au descoperit urme de picioare umane vechi de 2.000 de ani.

Zona este denumită şi Triunghiul Bermudelor din Oltenia, iar o întâmplare îl are în prim-plan pe Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, dar și domn al Țării Românești. Marele lider al pandurilor revenea pentru rugăciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi.

O iscălitura a lui Tudor Vladimirescu a rămas în mănăstire şi alimentează legenda conform căreia o sosie a sa ar fi fost ucisă de eterişti. Domnul Tudor, un inițiat al vremii, ar fi rămas în mănăstire şi a trăit deghizat în călugăr până la sfârșitul vieții.

Peștera Polovragi este situată în Munții Căpățânii, pe malul Oltețului, la o altitudine de 670 m și la 20 m înălțime față de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi, între localitățile Horezu și Baia de Fier (județul Gorj).

Templul Ursitelor şi corul din altă lume

Mânăstirea rupestră de la Șinca Veche era în 2014 printre primele trei atracții turistice rurale din România, alături de trenurile Mocănița din Bucovina și Maramureș. Zecile de mii de turiști care ajungeau anual în grota de la Șinca Veche, (județul Brașov) erau prea puţin interesați de istoria locului care i-a găzduit cu 7.000 de ani în urmă pe înaintașii lor, pe daci și pe preoții ortodcși din secolul al XVIII-lea

Oamenii vin pentru că doresc să verifice dacă în acest loc li se îndeplinesc visurile. „Locul este mai cunoscut cu denumirea de Templul Ursitelor. Turiștii vin la Șinca pentru că au auzit că aici li se îndeplinesc dorințele și pentru a avea un destin plin de împliniri”, spunea pentru Evenimentul zilei Serafina Antofi, maica stareță a mânăstirii ridicate în apropierea grotei.

Cum se ajunge în acest loc? Odată ce se trece de Dealul Pleșu din comuna Șinca Veche (n.r. - la 51 de km de Brașov și 32 de Zărnești), apare grota rupestră. Intrarea în peșteră este sprijinită pe lespezi de lemn şi odată intrat, descoperi o cameră cam cât o garsonieră.

În urmă cu peste trei secole, aici au locuit călugări. În acest loc dormeau și își găteau chiar și 10 sihaștri. Prima biserică „scobită“ în rocă are naosul cu lungimea de 4,60 m şi lățimea de 4,20 m. Înălțimea navei de atinge 3 m la intrare.

În zilele noastre, au mai rămas încă urmele unei vetre și ale hornului condus prin bolta de piatră amenajată în creasta dealului. A doua biserică are lungimea de 4,20 m și lățimea de 3,35 m. Aici se află și camera călugărilor, situată în spatele primei biserici. Din cauza vegetației zonei, peștera a fost redescoperită în 2004, după decenii în care natura n-a vrut s-o dea publicităţii.

Fără reprezentanții Fundației Ortodox- Culturală „Maica Sfântă – Bucuria Neașteptată”, locul n-ar fi ajuns niciodată ceea ce este azi. Maria Bâgiu a obținut concesionarea locului și a făcut din acest loc un mic muzeu al credinței. Ea a recondiționat grota și a amenajat un mic parc în zonă. De asemenea, s-a mai ridicat o mânăstire de lemn, iar maicile care-şi fac veacul aici au grijă de grota amplasată pe vechea graniță dintre Transilvania și Muntenia.

Astfel se explică de ce sub dealul de la poalele Munților Făgăraș se adună în fiecare duminică sute de oameni pentru a se ruga. Desigur, contează şi fasciculele de lumină despre care unii dintre ei susţin că apar şi dispar. Pe de altă parte, alţii spun că dorințele puse acolo s-au împlinit. Unii vin doar pentru energia unică pe care o emană locul.

Locașul de cult ortodox a fost sfințit de Mitropolitul Ardealului, iar cei mai mulţi vin să se roage, să-L strige mai clar şi să-L audă mai bine pe Dumnezeu. În ciuda feluritelor denumiri, creștinii se referă la grotă ca la Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche.

Aici este desenat în stâncă chipul lui Iisus Hristos, iar în mijlocul unei încăperi cu aspectul unui altar, câțiva centimetri la stânga, sunt sculptate Steaua lui David şi semnul Yin si Yang.

Unii istoricii susţin că mănăstirea din stâncă a fost săpată pe la 1700, când a început persecutarea creștinilor ortodocși din Transilvania. Având în vedere că Șinca Veche era o localitate de graniță, oamenii erau obligați să treacă la Biserica Română Unită cu Roma din ordinul împărătesei Maria Terezia a Austriei.

Cei care care au refuzat să-şi schimbe religia au săpat grota pentru a avea biserica şi credinţa pe care le doreau. Unii experți cred că peștera a fost un templu dacic, cu o vechime de peste 2.000 de ani, dar nu există niciun document care să ateste teoria.

În afara credincioşilor, locul este vizitat de pasionaţii de paranormal, care sunt mânaţi de legenda creată în jurul portalului existen aici şi care ar comunica direct inclusiv cu cetatea de la Sarmizegetusa. Cei care vin doar o dată pe an o fac pentru a-și pune o dorință şi stau numai acolo unde lumina soarelui pătrunde prin turla săpată în piatră.

Uneori, aici au fost înregistrate apariții inexplicabile de sfere de lumina, cruci și semne stranii. Totuşi, cea mai impresionantă mărturie despre unicitatea acestui loc este cea referitoare corurile care cântă cu o frumusețe nelumească în preajma marilor sărbători. Toți cei care au auzit corul din altă lume nu au reușit să rețină sensul lor vorbelor, deși iar cuvintele se auzeau clar.

Altfel, povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmărit de Securitate în anul 1953 pentru colaborare cu Rezistență Anticomunistă din Făgăraș, indică multe despre sacralitatea locului. Din generaţie în generaţie s-a transmis că Moldovan a visat niște ființe de lumină care l-au avertizat și l-au îndrumat unde să se ascundă pentru a nu fi găsit.

În 1996, reporterul Televiziunii Române, Lucian Băbeanu, a intrat în peșteră, dar camera video a început să pornească și să se oprească singură, fără a mai răspunde la comenzi. Echipa de filmare a părăsit peștera şi n-a avut niciun dubii: a crezut că că aparatul de filmat a fost defect. Odată ajunşi la Bucureşti, jurnaliştii de la TVR au observat că înregistraseră absolut involuntar sfere de lumina strălucitoare care roiau în adâncul bisericii.

Comorile din Bărăgan seamănă moartea

Legendele locului amintesc că în pământurile Bărăganului sunt îngropate multe comori păzite de blesteme crunte. În satul Dor Mărunt, situat undeva între Călărași și Lehliu, s-ar afla îngropate câteva comori străvechi. Bătrânii vorbit de-a lungul deceniilor despre flăcările ireale care le străjuiesc. De culoarea albastră, aceste văpăi nelumeşti dansează pur şi simplu în puterea nopții.

Unul dintre aceste locuri este cel cunoscut de localnici drept La Movilă. Aici, înainte de Revoluție, un sătean a descoperit un ulcior plin cu bani de aur când ara pământul. Om cu suflet mare, el a împărţit cu alţi săteni avuţia picată din cer pe pământ. Miliția a aflat şi a confiscat țăranilor toate monedele găsite, astfel că nu se mai ştie pe cine a lovit blestemul galbenilor.

În schimb, se ştie ce a păţit Gheorghe Prepeliță, un sătean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. El n-a dorit împartă comoara cu nimeni, dar oamenii au realizat cam ce tip de noroc îl lovise. Nici nu era greu… Prepeliță își construia case și grajduri noi, se îmbracă scump şi își cumpără turme de oi și vite. Totuşi, la 7 luni de la descoperirea averii, blestemul l-a lovit crunt.

Nevasta lui s-a aruncat fără motiv într-o fântână, iar la câteva săptămâni după, la fel a procedat şi ginerele săteanului. Peste un an, fiica lui Prepeliță s-a spânzurat chiar  lângă aceeași fântână. Cu sânge a plătit şi un alt sătean care a descoperit o comoară în Câmpia Bărăganului.

În prim-plan apare Pintecan, ţăran care a găsit un butoiaș cu galbeni de aur îngropat la rădăcina unui nuc. În noaptea următoare, o voce i-a spus în vis să construiască o biserică acolo unde a descoperit banii. În caz contrat, îl va ajunge blestemul comorii. Dimineață, Pintecan a şi uitat avertismentul şi s-a dus repede la familie pentru a da marea veste. Ulterior, el a s-a apucat de afaceri prospere şi i-a mers foarte bine vreo doi ani.

Când crede că blestemul poate nici nu există, el și-a găsit băiețelul de doi ani spânzurat între grațiile de la pătuț. În noaptea după nenorocire, aceeași voce care l-a avertizat că dacă nu face biserica, urmează necazuri şi mai mari pentru el. A fost atât de şocat de cele întâmplate încât a construit cea de-a două biserica a satului, vizibilă și în ziua de azi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Între orașele Iași și Pașcani se află satul Sarca, de la care se poate ajunge în comună Luncani, spre care nu este recomandat să te îndrepţi mai ales noaptea. Mai ales dacă ai inima curată… Sătenii susţin că în aceste locuri existp fantome care îi pândesc în special pe cei cu suflet bun. Elena Surugiu, Petruța Muscalul, Maria Piper, dar și alții au povestit de-a lungul anilor că fantomele le-au apărut în faţă şi le-au cauzat spaime vecine cu moartea.

Se pare că fantomele se adună undeva la capătul unui iaz secat şi îi urmăresc pe oameni aproximativ 3 kilometri. până în satul Goesti. Dacă ne gândim că în locul blestemat au fost îngropați fără împărtăşanie și lumânare mulți soldați uciși în 1917, în Primul Război Mondial, spusele bătrânilor despre năluci sunt acoperite.

Siluetele translucide, albe și tăcute pluteau alături de călători întotdeauna pe partea dreapta a drumului. Soldații-fantome ar fi prinși între lumi şi așteaptă ca pe dealul Luncanilor să se facă o slujbă de pomenire a sufletelor și o sfințire a locului.

Poltergeist la Costești

„Poltergeist este un fenomen paranormal care constă în evenimente care fac aluzie la manifestarea unei entități imperceptibile. De obicei, o astfel de manifestare include obiecte neînsuflețite în mișcare, în levitație, ce par a fi aruncate sau care se autoincendiază, cu prezența zgomotelor simțitoare (cum ar fi ciocănit, bătăi, lovituri) și în anumite cazuri, atacuri fizice asupra martorilor acelor evenimente.

Întrucât până în această zi nu există nicio explicație științifică concludentă a acestor evenimente, poltergeist a fost descris în folclor ca fiind un spirit supărat sau o fantomă care bântuie o anumită persoană, de unde și numele.

Astfel de pretinse manifestări poltergeist au fost semnalate în multe culturi și țări, printre care Statele Unite, Japonia,[1] Brazilia și toate națiunile europene. Primele cazuri poltergeist înregistrate datează din secolul I d.Hr.

Cuvântul Poltergeist provine din cuvintele germane Poltern (a face zgomot) și Geist (spirit), termenul în sine înseamnă, literal, fantomă zgomotoasă”, se arată pe ro.wikipedia.org. Ei bine, nu cu mulţi ani în urmă, în oraşul Costeşti (n.r. - județul Argeș) a fost filmat de numeroși martori oculari un caz de Poltergeist. În noaptea zilei de 20 martie 1997, asupra casei familiei Panait Drăghici s-a abătut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni.

Atât proprietarii, cât și vecinii au fost şocaţi şi au rămas fără explicaţie când au văzut acoperișurile distruse și ferestrele sparte. Cine le putea provoca asemenea distrugeri şi mai ales de ce? Ploaia de pietre a căzut asupra lor şi a doua zi, tot la lăsarea serii. Până la 24 martie, înainte de Buna Vestire, întâmplarea s-a repetat în fiecare seară.

A fost alertată poliția locală din Costești, dar oamenii legii nu au făcut altceva decât  să observe ciudatul fenomen alături de tot satul. În cele din urmă, poliţiştii au întocmit un raport de pagube și distrugere fără făptaș.

După Buna Vestire, ploaia de pietre a încetat brusc, dar liniștea n-a durat mult. La 29 august 1997, pietre aruncate parcă de nişte mâini invizibile au căzut din nou deasupra oropsiţilor. De data aceasta, parcă şi mai violent. Aşa s-a ajuns la Georgică Crețu, preotul paroh din Costești.

Când omul a venit în casă chiar în timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, atacul a încetat. Când preotul a plecat, pietrele au aterizat din nou peste oameni.

La 4 septembrie 1997, proprietarii au văzut cum mobila lor se mişcă prin casă dintr-o camera în altă, purtată parcă de o forţă invizibilă. Peste câteva zile, când au sărbătorit Nașterea Prea Sfintei Fecioare Maria, au avut din nou parte de linişte. Era clar: entitatea care le distrugea vieţile şi gospodăria era redusă la tăcere în zilele de mare sărbătoare. Şi ceva a fost special în acea zi, pentru că pietrele nu au mai revenit în gospodăria familiei Drăghici.

Au fost tot felul de teorii. Unii au susţinut că la mijloc au fost nişte demoni sau furtuni magnetice, în timp ce alţii au vorbit direct despre Poltergeist. Vecinii s-au gândit că „vinovata” ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care s-a certat toată viaţa cu familia Drăghici. Când începea scandalul, bătrână Achilina arunca pietre spre casa vecinilor.

Achilina Marciuc a murit singură la 11 august 1987 şi se pare că ura a fost atât de mare încât i-a urmărit pe membrii familiei Drăghici şi după moarte bătrânei care s-a stins într-o mizerie cruntă.

Blestemul lupilor din satul Poieni

La poalele Munților Poiana Ruscă se află satul Poeni, în care generaţiile mai tinere încă n-au uitat serie inexplicabilă de atacuri ale lupilor. Maria Sârbu a fost chiar omorâtă și devorată un lup. Cel puţin aşa s-a crezut şi s-a speculat… De obicei, lupii nu atacă oamenii decât dacă sunt turbați. În plus, în zonă nu mai existau lupi de peste 100 de ani.

Bătrânii satului cred că vietatea care ucis-o pe Maria nu a fost un lup obișnuit, ci un lup necurat, un strigon, aşa cum i se spune strigoiului în aceste părți.

Culmea, au existat şi oameni care au fost atacaţi şi au supravieţuit. Toate mărturiile au condus spre aceeaşi concluzie: parcă era o fiară din altă lume. Arăta ca un câine mare negru, cu blană zburlită, care pluteşte şi nu lasă urme când fuge. S-a mai spus că arătarea dispărea instantaneu dacă oamenii apucau să-și facă semnul crucii sau să rostească o rugăciune.

Sătenii ştiu că povestea neamului mușcat de fiară necurată a început în urmă cu peste 200 de ani, când cineva din familia respectivă ar fi omorât un alt sătean pentru a-i fura o armă foarte valoroasă.

Cel ucis era unicul fiu al unei bătrâne. În ziua înmormântării, mama sfâşiată de durere ar fi aruncat în cimitir un greu blestem asupra neamului ucigașului fiului ei.

Balta Vrăjitoarelor, groapa fără fund

Balta Vrăjitoarelor se află undeva în mijlocul pădurii Boldu-Creţeasca, situată lângă oraşul Voluntari. Despre acest ochi de apă care nu este mai mare de 5 metri se spune că este blestemat. Acolo ar sălăşlui forțe din alte lumi, care orchestrează manifestări inexplicabile. Faima bălții a fost întreţinută şi de vrăjitoarele țigănci care vin aici când creştinii sărbătoresc Sfântul Gheorghe, Sânzienele și Sfântul Andrei.

Vizitele celor numite nu sunt întâmplătoare. În acele momente se spune că se deschid temporar porțile spre celelalte tărâmuri, iar balta mai are o semnificaţie: este un loc al puterii transmis din generație în generație în rândul vrăjitoarelor.

Astfel, există credinţa conform căreia orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe malul bălții ascunse la marginea va avea efect garantat. Unii oameni au povestit că au observat mai multe fenomene ciudate la Balta Blestemată.

Printre ele, fulgere globulare și furtuni iscate apărute din senin în perimetrul celor 5 metri. Localnicii au observat că animalele refuză mereu să bea apă de aici. Despre baltă din pădure se mai crede că nu seacă, nu se mărește şi nu se micșorează niciodată, indiferent dacă este seceta sau plouă abundent. Conform legendelor, Balta Vrăjitoarelor nu are fund şi ar fi fost folosită de autorităţile comuniste pentru a scăpa de molozul strâns în urma cutremurului din 1977.