Lista Melaniei

Lista Melaniei

Melania Medeleanu este gazda elegantă a Galei "Zece pentru România", care va fi transmisă vineri de Realitatea TV.

Graţia femeii temperează tragedia bărbatului“, spune o vorbă înţeleaptă, care se potriveşte perfect duetului Melania Medeleanu-Mihai Tatulici, amfitrionii evenimentului care deja şi-a creat o tradiţie la Realitatea, „Zece pentru România“. Melania Medeleanu va fi, vineri, coprezentatoare a galei aflate la cea de-a patra ediţie dintre cele zece programate pe o durată de un deceniu, un proiect ce conturează, în mare, portretul preferinţelor românilor când vine vorba de cei mai admiraţi semeni ai lor de pe scena publică. Evenimentul are loc, ca în fiecare an, la Ateneul Român.

Criteriile cele mai relevante în funcţie de care se realizează clasamentul, precum şi personajele care se regăsesc în acesta sunt alese de public şi sunt stabilite în urma unor sondaje realizate de 4 institute de cercetare (IMAS, CURS, INSOMAR, TNS-CSOP).

Anul acesta, printre finaliştii celor 10 categorii (actori, interpreţi, sportivi, scriitori, oameni de afaceri, jurnalişti, analişti politici, tineri politicieni, politicieni, personalităţi publice) se numără nume precum Elena Băsescu, Mircea Badea, George Becali, Traian Băsescu, Radu Moraru, Ionuţ Dolănescu sau Silviu Prigoană.

Topul ei politic

Unul dintre criteriile cărora au trebuit să răspundă oamenii politici este „onestitatea“, pe care Melania o mai vede posibilă în clasa noastră conducătoare.

„Mă feresc de generalizări, pentru că aşa cum nu poţi pune toţi oamenii în aceeaşi oală, nu poţi pune nici toţi politicienii în acelaşi cazan. Daţi-mi voie să fiu idealistă şi să cred că mai intră în luptă şi oameni de ale căror bune intenţii să nu mă îndoiesc“, spune Melania. Asumându-şi doza de subiectivitate, ne-a spus şi care sunt favoriţii ei în această cursă. „Pentru evitarea interpretărilor, pot să vă dau câteva nume în ordinea procentelor obţinute de partidele lor la alegeri: Cristian Diaconescu, Adriean Videanu, Mihai Răzvan Ungureanu - oameni care-ţi dovedesc, şi e important pentru mine, că politica, deşi e o luptă sălbatică, se poate face şi fără încrâncenare“.

Evenimentul va marca şi o schimbare în vestimentaţia cu care ne-a obişnuit Melania la pupitrul ştirilor. Astfel că sacoul sobru va fi înlocuit cu o rochie de seară, dar şi aceasta destul de cuminţică, pentru că Melania se consideră „o conservatoare“. De fapt, ţinuta în care Melania se simte cel mai în largul ei o reprezintă blugii. „Pentru gală va trebui să renunţ la jeanşi. N-o fac cu părere de rău. Rochiile de gală au fost mereu spectaculoase. Cât despre stilul meu vestimentar... trebuie să recunosc că moda nu este tocmai unul dintre hobby-urile mele. Singurul criteriu pe care cred că-l îndeplinesc e decenţa“, adaugă ştirista.

Sărbători la televizor

Melania este de o decenţă împinsă până la limitele secretomaniei când vine vorba de viaţa personală. N-ar vorbi nici picată cu ceară de relaţia ei cu Dan Suciu, realizator de programe la Money Channel. Cert e că Sărbătorile se vor înscrie în bine-cunoscuta tradiţie a ştiriştilor ce fac urările de pe micul ecran către întreaga naţiune.

„Din fericire, de Sărbători nu fac niciodată ceva care să-mi displacă. Nu mă deranjează deloc să spun «La mulţi ani!» la televizor. E una dintre puţinele ocazii când poţi să zâmbeşti şi să dai veşti bune... Când nu sunt de serviciu, toţi prietenii mei ştiu că-i aşteaptă ceva sub brad, aşa că am în fiecare an casa plină. Aşa va fi şi de data aceasta“, adaugă Melania.

INTERVIU RAPID

EVZ TV: Care este pentru tine cea mai surprinzătoare întâmplare politică din ultima vreme? Melania Medeleanu: Deşi la modă e sintagma „România mereu surprinzătoare“, am constatat că în politică n-am prea fost luată prin surprindere. Surprinşi au fost mai degrabă o seamă de politicieni care-ar fi pariat oricând că vor intra în parlament, însă s-au trezit că uninominalul i-a lăsat pe dinafară.

Silviu Prigoană, fostul tău şef de la Realitatea, a ajuns în parlament. Cum îl vezi în această postură? Fiecare cetăţean al României care îndeplineşte o serie de criterii are dreptul să candideze. Când mai e şi ales, şi atât de hotârât ca Silviu Prigoană, nu poţi decât să-i strângi mâna şi, pentru că e la primul mandat, să speri că se va descurca mai bine decât mulţi dintre predecesorii săi. Silviu Prigoană e un personaj colorat, cu o oarecare charismă, orice-aţi zice!, despre care cei care îl cunosc mai bine decât mine spun că e un prieten de nădejde. Dacă-şi va folosi fie şi doar aceste calităţi în slujba celor care l-au ales, e-n regulă.

Gigi Becali este iar pe lista celor 10. Ce te faci dacă devine necontrolabil în direct? Orice invitat poate deveni incontrolabil în direct. Gigi Becali e poate puţin mai predispus la asta. Deşi l-am avut de mai multe ori invitat, n-am avut niciodată probleme cu el. Ba chiar a fost suficient de amabil încât să accepte să poarte dialogul în decibeli care să nu supere microfonul.

Ne puteți urmări și pe Google News