Lipiţi de telefon în vacanţa de vară

Lipiţi de telefon în vacanţa de vară

Ofertele de convorbiri în roaming mai atractive i-au încurajat pe români să vorbească mai mult pe mobil din ţările în care şi-au petrecut vacanţa.

În perioada vacanţei de vară, românii au călătorit cel mai mult în ţările care sunt recunoscute ca destinaţii turistice sau în care au rude plecate, reiese din analizarea traficului de roaming în reţelele marilor operatori autohtoni, în perioada 1 iunie-31 august 2008. În reţeaua Cosmote România, creşterea cea mai mare a traficului de roaming, de 37%, s-a înregistrat în Grecia, una dintre destinaţiile turistice favorite ale românilor, aceasta fiind urmată de Italia.

Printre destinaţiile „exotice“ în care românii au călătorit şi au folosit serviciile de telefonie mobilă ale Cosmote se numără: China, Jamaica, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, India, Trinidad Tobago şi Fiji, conform Cosmote. Asta deoarece reprezentanţii operatorului şi-a încurajat clienţii să folosească mobilul şi din destinaţii mai puţin frecventate de români. „De la începutul anului, am extins cu 10% acoperirea în roaming, adăugând noi destinaţii precum Bolivia, China, Libia şi Malawi“, au declarat aceştia. Pe Vodafone, din Turcia sau Egipt Dacă, în timpul anului, clienţii Vodafone călătoresc cel mai mult în scop de afaceri sau personal, vara destinaţ iile se schimbă. „Pe tot parcursul anului, clienţii noştri călătoresc şi utilizează serviciul de roaming atât în scop de afaceri, cât şi personal, în destinaţii precum Germania, Marea Britanie, Ungaria, Spania, Italia sau Franţa“, ne-au declarat reprezentanţii Vodafone România. În timpul vacanţei de vară, utilizatorii serviciilor operatorului au preferat, de asemenea, destinaţiile turistice precum Turcia sau Egiptul. La Orange România, faţă de iulie 2007, gradul de utilizare a serviciului de roaming la mijlocul anului curent a crescut cu peste 50%.

„Evident, ţările în care românii au făcut cel mai mult trafic în roaming sunt cele din Uniunea Europeană, iar motivele ar fi libera circulaţie în spaţiul comunitar, dar şi lansarea unor noi oferte dedicate“, ne-au declarat reprezentanţii companiei. În această vară, clienţii operatorului şi-au sunat rudele sau prietenii lăsaţi acasă tot din staţiunile situate în ţări precum Grecia sau Turcia.

Ne puteți urmări și pe Google News