Liga I: Decizie TAS şi în acest sezon

Liga I: Decizie TAS şi în acest sezon

În ultimii ani, titlul de campioană s-a disputat, pe final, sub zodia deciziilor TAS. Şi în acest sezon, microbiştii vor sta, probabil, cu sufletul la gură chiar şi după ultima etapă de campionat.

Comisia de Disciplină a LPF a respins astăzi contestaţia făcută de clubul Dinamo după meciul pierdut cu FC Vaslui, 1-3, în etapa a VI-a a Ligii I la fotbal. Dinamo a contestat dreptul de joc al fundaşului Marius Constantin, abia transferat de la Rapid.

Dinamoviştii invocă faptul că FC Vaslui are transferurile blocate încă de anul trecut, după ce a fost dată în judecată de sârbul Marko Ljubinkovici.

Gruparea din Ştefan cel Mare ameninţă că merge la TAS.

"O să facem recurs, fără niciun fel de problemă. Recursul ne va da sau nu ne va da dreptate, în cazul negativ urmînd să mergem la TAS. Am spus că ne ţinem de cuvînt, deci vom urma paşii: mai întîi comisia de recurs, apoi Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

În toate regulamentele care sunt în vigoare, în articolul 55, e scris clar că echipa care foloseşte un jucător în asemenea situaţie pierde meciul cu 0-3. Noi depunem recursul imediat, vom fi planificaţi cît mai curînd. De ce nu i-a legitimat la FRF? De ce nu l-au legitimat şi pe juniorul Nicolae Stanciu? Noi ştiam lucrurile astea foarte bine, le cunoşteam în detaliu. Deocamdată, erau nişte probleme între domnul Porumboiu şi Zotta, dar sunt treburile lor, nu mă bag peste ei", a spus Tică Dănilescu, directorul sportiv al lui Dinamo, scrie gsp.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News