Liga Europa: Steaua a scăpat de Manchester City! Şi de United! A nimerit cu FC Twente

Liga Europa: Steaua a scăpat de Manchester City! Şi de United! A nimerit cu FC Twente

Steaua, singura echipă românească rămasă în cupele europene, şi-a aflat astăzi adversarul din 16-imile Europa League. Steaua va da piept cu gruparea olandeză FC Twente Enschede, care, în turul preliminar al UEFA Champions League a eliminat Vasluiul.

Steaua şi Twente s-au mai întâlnit în Europa League, chiar la prima ediţie a noului format al fostei Cupe UEFA, sezonul 2009 - 2010. Duelul a avut loc în faza grupelor. 0-0 la Enschede şi 1-1 la Bucureşti au fost rezultatele înregistrate atunci. Meciurile din 16-imi se vor disputa pe 16 februarie 2012, prima manşă, şi 23 februarie 2012, returul.

PAOK Salonic, echipă pregătită de Laszlo Boloni şi la care joacă mijlocaşul Costin Lazăr, va da piept cu Udinese, grupare la care evoluează fostul dinamovist Gabrie Torje. Miodrag Belodedici şi Gianni Infantino au "pus în scenă", încă din faza 16-imilor două supermeciuri: FC Porto - Manchester City Ajax Amsterdam - Manchester United

LIVE 0ra 14.00 - Gianni Infantino, directorul executiv al UEFA, a revenit în sală (el a prezentat şi tragerea la sorţi pentru optimile de fianlă al UEFA Champions League) şi vorbeşte despre competiţie Ora 14.04 - sunt trecute în revistă echipele calificate în 16-imile Ligii Europa Ora 14.06 - e prezentat Miodrag Belodedici, ambasadorul finalei Europa League, care se va desfăşura la Bucureşti Ora 14.08 - Belodedici vorbeşte în limba spaniolă Ora 14.09 - în sală se află şi oficialii echipei Steaua: Valeriu Argăseală şi Teia Sponte! Ora 14.10 - Belodedici a dat asigurări că "Naţional Arena" va avea la ora marii finale un gazon nou-nouţ! Ora 14.12 - Miodrag Belodedici, Gianni Infantino şi Giorgio Marchetti vor efectua tragerea la sorţi Ora 14.14: Infantino explică modalitatea tragerii la sorţi Ora 14.16 - Belodedici are probleme cu o bilă, cea a adversarului lui FC Porto; nu o poate desface; Marchetti nu poate nici el! A reuşit Infantino! A ÎNCEPUT! 1. FC Porto - Manchester City 2. Ajax Amsterdam - Manchester United 3. Lokomotiv Moscova - Athletic Bilbao 4. FC Salzburg - Metalist Harkov 5. Stoke City - Valencia CF 6. Rubin Kazan - Olympiacos Pireu 7. AZ Alkmaar - RSC Anderlecht 8. SS Lazio Roma - Atlético Madrid 9. STEAUA - FC TWENTE 10. Viktoria Plzen - Schalke 04 11. Wisla Cracovia - Standard Liege 12. SC Braga -Beşiktaş Istanbul 13. Udinese Calcio - PAOK Salonik 14. Trabzonspor - PSV Eindhoven 15. Hannover 96 - FC Bruges 16. Legia Varşovia - Sporting Lisabona Ora 14.36 - Belodedici face "împerecherea" pentru optimile de finală:   4 -   6 16 -   1   9 - 10 ...... 9 este învingătoarea dublei Steaua - Twente; 10 - Plzen sau Schalke 11 - 15   5 - 14   7 - 13   8 - 12   2 -   3

În cazul în care Steaua va trece de Twente, echipa lui Gigi Becali va da piept în optimile de finală ale competiţiei cu învingătoarea meciului Viktoria Plzen - Schalke 04.

Ne puteți urmări și pe Google News