Liderul suprem iranian avertizează

Liderul suprem iranian avertizează

Ayatolahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian a declarat, astăzi, că autorităţile nu vor ceda în faţa valului de manifestaţii ce au urmat după reconfirmarea în funcţie a preşedintelul Mahmoud Ahmadinejad.

"În timpul recentelor incidente privind scrutinul, am inistat că e necesar să se aplice legea şi voi contiuna să o fac. Nici sistemul, nici poporul nu va ceda în faţa forţei", a declarat liderul suprem iranian în timpul unei intervenţii la televiziunea de stat.

De asemenea, Ayatolahul le-a cerut deputaţilor să coopereze cu guvernul: "Nu fiţi prea duri cu guvernul. Trataţi-l într-un mod prietenos şi amabil. Atribuţiunile guvernului sunt dificile, iar pe un drum epuizant şi abrupt executivul are nevoie de ajutor", a mai spus Ali Khamenei, citat de France Presse.

Preşedintele parlamntului de la Teheran, Ali Larijini, a declarat recent că "o mare parte a populaţiei a perceput rezultatul alegerilor prezidenţiale ca fiind diferit faţă de rezultatul anunţat oficial", adăugând că această percepţie trebuie să fie "respectată", notează AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News

A renunţat la acuzaţii pentru "liniştea Iranului"

Tot astăzi, Candidatul conservator la alegerile prezidenţiale, Mohsen Rezaie, şi-a retras plângerea legată de fraudarea scrutinului, anunţă AFP.

"Pentru binele ţării", şi-a exprimat oficialul decizia. "Situaţia politică, socială şi securitatea ţării au ajuns într-o etapă sensibilă, mult mai importantă decât alegerile", a mai declarat oficialul iranian citat de France Presse. Anunţul acestuia îl aduce pe Mahmoud Ahmadinejad cu un un pas mai aproape de victorie.

Potrivit televiziunii de stat de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, reconfirmat în funcţie, va fi învestit preşedinte la o dată între 26 iulie şi 19 august. Susţinătorii lui Mir Hossein Mousavi acuză puterea de o fraudare masivă a alegerilor şi cer ca scrutinul să fie anulat şi reluat.

Potrivit AP, ultima numărătoare îi atribuie victoria lui Mahmoud Ahmadinejad cu 62,2 la sută din voturi, următorul cu 33,7 procente este Mousavi. Iar Mohsen Rezaie a ieşit pe locul trei ca număr de voturi. ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA 15:10

CITIŢI ŞI: Revolta din Iran nu e ca Revoluţia din România