Tot mai des apar dovezi ale unei Inchiziții ce a depășit cu mult abuzurile fostei Securități și se depărtează cu mult de orice justiție din statele democratice. Tot mai mult se ridică voci care critică de zor procurorii, mai ales cei anticorupție, ca și cum ei ar fi izvorul tuturor relelor din Univers.

Analiști, jurnaliști, politicieni și orice persoane care vorbesc public despre justiție înfierează cu mânie proletară cercetările presupus abuzive și elucubrantele Rechizitorii.

Se plânge în cor de mila celor arestați pe nedrept și ulterior achitați și li se impută exclusiv procurorilor aceste nenorociri. Nimic mai fals: nu procurorul arestează, ci judecătorul după cum, așa cum zice românul, nebun nu e cel care cere ci cel care dă și nu achitările sunt problema acestei monstruoase mașinării de distrus vieți care este Statul Paralel.

Ce este acesta? Un grup de indivizi care exercită putere ilegitim prin eliminarea adversarilor, controlarea tuturor deciziilor publice, a persoanelor cu funcții publice și crearea iluziei sociale că suntem un popor corupt numai bun de salvat de ei, acești Captain Planeți ai României. Și poporul flămând și decepționat de incompetența și neputința aleșilor săi încearcă să se agațe de această speranță de mai bine: când Statul Paralel, prin vajnicii săi luptători, va extirpa corupția, ei o vor duce mai bine, chiar dacă acest lucru presupune legislație paralelă, înscenări de probe, distrugeri de vieți ale unor nevinovați.

Spectacolul cătușelor le creează speranța că ei personal, că familiile lor, o vor duce mai bine și aplaudă tâmp distrugerea unor destine care în mod normal ar stârni furie și revoltă populară. În acest timp, unii mai empatici încearcă să găsească normalitatea și mai ales vinovatul: și se îndreaptă cu mânie proletară împotriva procurorilor. Nu este normal să gândim așa pentru că ei nu sunt singurii vinovați: ei și-au luat atâta putere câtă le-a fost dată de controlorii lor, judecătorii. Cei care le-au încuviințat pe bandă măsuri de supraveghere, pe bază de protocoale secrete, arestări în pripă, condamnări crâncene doar în scop de atingere a scopului odios urmărit.

În realitate, astăzi nu consistența dosarului are relevanță în pronunțarea unei soluții, nu probele sau faptele imputate, ci exclusiv completul de judecată.

Practic, achitările în trombă făcute publice nu sunt determinate de probele din dosar sau de precaritatea acuzației, ci țin exclusiv de corectitudinea și curajul completului. Dacă judecătorul este unul „recrutat” de Sistem, fără absolut nicio probă sau fără nicio faptă primești condamnare. Practic, libertatea unor cetățeni depinde în cea mai mare măsură (poate chiar exclusiv uneori, pentru că este clară soluția nevinovatului dacă ajunge la completul dedicat) de faza repartizării dosarului așa-zis „aleatorie”.

Faza repartizării este una ocultă, secretă, și trebuie să îi crezi pe cuvânt pe cei care îți scriu un bilețel că totul a fost corect, fără a putea controla dacă este real sau nu modul cum se repartizează dosarul. Chiar dacă ar fi reală repartizarea „aleatorie”, o simplă privire la complet îți va spune soluția din cauză.

E normal să plătim această justiție? Să plătim judecătorii de Sistem care au soluțiile gata știute de la primirea dosarului? Este firesc ca un joc de ruletă rusească să influențeze viața noastră și a semenilor noștri… și acest joc penibil să fie făcut pe bani grei din bugetul țării noastre?

Asta ar trebui să analizăm: este normal ca norocul sau ghinionul să guverneze libertatea noastră? Eu cred că nu!