Liber la privaţi în spitale publice!

Liber la privaţi în spitale publice!

Doctorii vor putea opera şi acorda consultaţii în regim privat în unităţi de stat.

Ministerul Sănătăţii a făcut public ieri primul capitol scris din noua Lege privind reforma sistemului sanitar care vizează spitalele.

"A fost elaborat în urma propunerilor rezultate din dezbaterile organizate cu organi­zaţiile profesionale, sindicale, politice şi cu re­pre­zentanţii societăţilor civile. Acum îi invităm pe cei direct vizaţi din spitale să îşi prezinte puncte de vedere faţă de propunerile făcute. Ceea ce va rezulta va intra în dezbatere publică", ne-a declarat co­or­donatorul reformei în Sănătate, secretarul de stat Vasile Cepoi.

Doctorii nu vor mai fi bugetari, cu salariu fix

Una dintre propunerile esenţiale ale legii este reorganizarea spitalelor "ca fundaţii, unităţi nebugetare, non profit, de utilitate publică".

"Decizia reorganizării aparţine actualului administrator care devine membru fondator unic al Fundaţiei. Această schimbare a formei de organizare va permite managerilor să plătească mai bine medicii: spre exemplu, acum, dacă un spital public încheie un contract cu un asigurator privat nu poate să plătească şi medicii din banii primiţi pentru că au salariu fix, de bugetari", explică secretarul de stat.

În noua formă de organizare, cadrele medicale nu vor mai face parte dintre bugetari.

În plus, spitalele vor putea folosi resursele de care dispun. "În multe spitale publice (nu de urgenţă), sălile de operaţii sunt folosite doar dimineaţa, pentru că după-amiază doctorii pleacă în privat. Dacă se schimbă forma de organizare, sălile vor putea fi folosite şi seara, iar medicii vor avea posi­bilitatea să îşi mute con­sultaţiile pe care le dau în privat în spitale de stat", mai explică Vasile Cepoi, care adaugă că astfel de modele funcţionează cu succes în ţări precum Franţa şi Israel. "Schimbarea formei de organizare a spitalelor va permite managerilor să plătească mai bine medicii.“ VASILE CEPOI, secretar de stat Ministerul Sănătăţii Citiți și:

  • Legea Sănătăţii se schimbă din acest an: pacienții se vor trata în spitalele de stat ca la privat
  • Legea Sănătaţii, din nou în dezbatere publică. Cum se vor privatiza spitalele

Ne puteți urmări și pe Google News