Leul îşi menţine poziţia

Leul îşi menţine poziţia

După o săptămână tumultoasă, cu aprecieri şi deprecieri de pe o zi pe alta, moneda naţională a reuşit să-şi menţină valoarea stabilită vineri.

Astfel, BNR a afişat pentru astăzi un curs de 3,76 de lei pentru un euro. De dimineaţă însă, moneda europeană a ajuns şi la 3,72 de lei pe piaţa interbancară.      

La sfârşitul săptămânii trecute, moneda românească a reuşit să recupereze spectaculos, după aproape două săptămâni de depreciere.

La deschidere, vineri dimineaţă , cotaţiile se situau la 3,88 - 3,8850 de lei pentru un euro, cu mai mult de zece bani peste nivelul de la închiderea pieţei locale de joi, de 3,7750 - 3,78 de lei pentru un euro.

Banca Naţională a României a intrat direct pe piaţa valutară, în jurul orei 13:00, prin vânzarea a 40 de milioane de euro pentru a susţine cotaţia monedei naţionale şi a întrerupe volatilitatea ridicată a cursului, manifestată în prima parte a şedinţei interbancare, anunţă Mediafax.

"BNR a exercitat o intervenţie directă pe piaţă în jurul orei 13:00, pentru că altfel nu reuşea să determine o apreciere a leului, prin cumpărări indirecte", a afirmat atunci un dealer.

Ultima intervenţia BNR pe piaţa valutară a avut loc în 2005, când cursul euro-leu sărise de patru lei.