Vîrful dinspre Apus e numit Masai Ngaje Ngai, Casa Domnului. Foarte aproape de vîrful dinspre Apus se află hoitul uscat şi îngheţat al unui leopard. Nimeni n-a reuşit să explice ce căuta leopardul la această altitudine.” Acesta este epigraful unei capodopere de proză scurtă intitulată Zăpezile de pe Kilimanjaro de Ernest Hemingway. Fragmentul acesta a fost interpretat în fel şi chip. Fiind vorba despre Hemingway, mulţi sunt siguri că orice interpretare în cheie simbolică este nepotrivită şi chiar cred că acolo sus, pe Kilimanjaro, există hoitul nedescompus al unui leopard. Ştiu oameni care au călătorit pînă în Tanzania şi au urcat zile întregi pe potecile şerpuite spre Masai Ngaje Ngai anume ca să găsească leșul leopardului, neputrezit în condiţiile specifice locului. Unii spun că l-au găsit. Au coborît cu fotografii în care vedeai clar un craniu şi oasele unui schelet care puteau foarte bine să fie ale unui leopard, prinse ca într-un clește veșnic în gheaţa veche de 11.000 de ani. Alţii au avut ghinion. S-au ostenit pînă în vîrf, au căutat ce-au căutat leopardul, nu l-au găsit şi s-au întors nefericiţi și obosiți. S-au mulţumit să creadă în fotogafiile celor mai norocoşi decît ei, colecționate într-o cabană de la poalele muntelui de un olandez bătrîn şi cam ţicnit, despre care se spune că ar fi fost bun prieten de pahar al lui Hemingway.

Dar ştiu şi mulţi alţi admiratori ai respectivei nuvele pentru care cadavrul leopardului de lîngă Casa Domnului este un simbol atît de important încît nici nu contează dacă există sau nu. Pentru ei, simpla idee de a urca pînă acolo sus ca să cauți leopardul este o prostie care le stîrnește rîsul. Despre leopardul din ghețuri se vorbește indiferent dacă există sau nu acolo – faptul că Hemingway a scris despre el constituie un motiv suficient ca să te gîndești la el, indiferent dacă există sau nu. Am auzit pe unii dintre aceștia povestind vrute şi nevrute despre ce a vrut să spună autorul american în fragmentul oarecum misterios pe care l-am citat. Astfel, unul dintre ei a publicat pe Internet, cu o nedisimulată mîndrie hermeneutică, un eseu îndrăzneţ în speculaţii, în care apropie Zăpezile de pe Kilimajaro de Divina Comedia. Aşadar, leopardul are un rost la Hemingway pentru că are un corespondent la Dante – în capodopera dantescă, leopardul este prima fiară care încearcă să oprească ascensiunea autorului spre piscurile luminii, adevărului și speranței, iar Muntele Purgatoriului, așa cum se poate deduce că arată după ceea ce ne spune Dante, seamănă izbitor cu Kilimanjaro. În nuvela lui Hemingway, eroul principal moare în cele din urmă la poalele lui Kilimanjaro şi ultimul vis, care-l duce spre moarte, este un zbor spre piscul muntelui african. Tot o călătorie în vis i se întîmplă și lui Dante. Iar toate aceste corespondențe dau substanță asimilării leopardului de la Hemingway cu leopardul de la Dante și sub aspectul semnificației. Dar ştiu şi alte interpretări în cheie simbolică ceva mai cuminţi, care nu se aventurează în corelaţii atît de largi. Leopardul mort aproape de vîrf, acolo unde eroul va ajunge în visul pre-letal, este corespondentul hienei foarte vii care bîntuia în fiecare seară cîmpia din apropierea cortului în care zace, ros de cangrenă, eroul povestirii.

Așa e literatura: fascinează şi provoacă, spune limpede ceva, dar sensul este, adesea, altul, îndeamnă spiritul, dar şi trupul, pe căi îndepărtate şi spectaculoase. Ceea ce mă uimeşte pe mine în fragmentul citat mai sus este misterul propriu- zis al aflării leopardului într- un loc cu totul neobişnuit pentru el. Am şi eu părerea mea în legătură cu asta şi simt nevoia să o spun acum, cînd mă întreb care este, de fapt, diferenţa dintre leopard şi hienă pe lumea asta. Primul gînd care mi-a venit în minte cînd am citit pentru prima oară rîndurile lui Hemingway a fost că leopardul s-o fi rătăcit prin acea zonă neprielnică şi a murit de frig şi de foame. O fi urmărit vreo vietate și a ajuns printre zăpezi. Poate că instinctul de ucigaș l-a pierdut, ducîndu-l după cine știe ce animal într-un mediu în care nu putea supraviețui. O fi fost fascinat de împrejurimile neverosimile în care s-a trezit de-odată într-atît de mult, încît nici nu şi-a mai dat seama că viaţa îi este în pericol, instinctul de supravieţuire i-a îngheţat de uimire în faţa zăpezilor despre care nu ştia nimic. Le văzuse de jos, din savană, dar habar nu avea cît sînt de reci și de adînci, de ude și de strălucitoare. Poate că le contemplase înainte, dar acum le-a atins și a sucombat. Cum se spune într-un proverb englezesc vechi de secole, „curiosity killed the cat”. Sau poate că nu curiozitatea fascinată a fost cauza, ci elanul misterios spre înălţimi. Tot plimbîndu-se prin cîmpiile de la poalele muntelui Kilimanjaro, leopardul privea adesea piscul alb. Tot privind, ceva s-a născut în sufletul lui şi, apoi, un impuls irepresibil de a ajunge acolo a pus stăpînire pe el şi acest impuls a devenit voinţă. A pornit spre vîrf şi a murit înzăpezit, nu departe de ţintă. Nietzsche are un aforism genial: cu cît priveşti mai adînc într-o prăpastie,cu atît prăpastia priveşte mai adînc în tine. Poate că în sufletul leopardului s-a produs o oglindire nietzscheeană a vîrfului de apus din Kilimanjaro – cu cît leopardul privea vîrful mai mult, cu atît vîrful privea mai mult leopardul. Şi leopardul a plecat spre vîrful zis Casa Domnului, pentru că altfel nu se mai putea.

Tot gîndindu-mă la rostul leopardului de pe Kilimanjaro, tot aflînd feluritele gînduri pe care admiratorii lui Hemingway (printre care mă număr) le au despre el, m-am trezit întrebat recent de un reporter: „Care este personajul literar preferat?”. Am răspuns, aproape fără să mă gîndesc, „Leopardul de pe Kilimanjaro”.

Cînd se așeza să scrie și nu-i venea nimic, Hemingway privea acoperișurile Parisului și își spunea: „Nu te îngrijora. Ai scris întotdeauna și ve scrie și acum. Tot ce trebuie să faci este să scrii o propoziție adevărată. Scrie cea mai adevărată propoziție pe care o știi”. În fond, acoperișurile Parisului și Kilimanjaro au ceva esențial în comun. Deasupra lor nu este decît cerul…