Lazăroiu: Ponta a ajuns președintele PSD cu sprijinul PDL

Lazăroiu: Ponta a ajuns președintele PSD cu sprijinul PDL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a ajuns în această funcţie sprijinit de anumite filiale ale PDL.

 Afirmaţia îi aparţine ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, care, întrebat la Realitatea TV cum comentează atacul lui Victor Ponta de astăzi la adresa şefului statului, a spus că nu are de ce să se supere pe Ponta, pentru că acesta "prin tot ceea ce face e prietenul PDL".

“Nu vreau să-l atac pe Ponta. PDL ar trebui să se roage ca Ponta să rămână preşedintele PSD până în 2012, deşi mi-e teamă că va fi schimbat din funcţie. Ponta a juns preşedintele PSD şi cu sprijinul PDL, ştie domnul Ponta.  Filiale ale PDL l-au susținut la Congres pentru că e mai bun pentru PDL ca președinte al PSD decât Geoană. E mai convenabil... Ponta este un real ajutor pentru PDL ", a declarat Sebastian Lăzăroiu. El a mai susţinut că Ponta are trădarea în sânge. "Domnul Ponta are trădarea în sânge, l-a trădat pe Geoană, a negociat cu UNPR-ul, cu PNL-ul, a vrut să plece la ei în partid, are vocaţia trădării... Dacă PDL-ul are 200.ooo de membri, Ponta este al 200.001-lea", a mai spus Lăzăroiu. Despre problema cu Regele Întrebat cum comentează declarațiile președintelui Traian Băsescu cu privire la Regele Mihai, Sebastian Lăzăroiu a spus că șeful statului a făcut aceste declarații în caliatate de om politic. " Traian Băsescu nu ar fi abdicat", a spus Sebastian Lăzăroiu, califincând majoritatea reacțiilor drept "ipocrite". "Până şi PSD-ul a devenit monarhist (...) Când îl auzi pe Victor Ponta, urmaşul FSN vorbind despre asta ... vi se pare autentic ?", a spus Sebastian Lăzăroiu.

Întrebat ce l-ar fi sfătuit pe Traian Băsescu să spună pe această temă dacă încă i-ar fi fost consilier, Lăzăroiu a explicat că ar fi anticipat aceste reacţii şi i-ar fi spus asta.  

Ne puteți urmări și pe Google News